Atelier de regie la Cluj


Regizorul francez Florent Darmon va ţine la Cluj, în perioada 19-24 aprilie un workshop despre regie şi implicaţiile ei. Atelierul care se va desfăşura în limba franceză, va permite participanţilor să regizeze conştient o scenă şi să înveţe cum să-şi exprime cât mai corect ideile prin intermediul imaginilor.Scopul trainingului este ca, la sfârşit, cunoştiinţele dobândite să se refecte într-un scurt film, cu respectarea tuturor etapelor învăţate.
Priorităţile principale ale atelierului vor fi: însuşirea bazei teoretice şi metodologice de scriere a scenariului şi decupaj, cunoaşterea tehnicilor de bază care intervin în estetica unui film şi înţelegerea modului de funcţionare a unei echipe şi a platoului de filmare.
Workshop-ul se adresează unui grup de maxim 10 persoane, pentru că fiecare să poată prelua pe rând una dintre profesiile cinematografice vizate. Pentru a face parte din echipa regizională, doritorii trebuie să achite suma de 100 lei. Cursul practic este organizat de Centrul Cultural Francez , iar înscrierile se pot face la adresa: audio.visuel@ccfcluj.ro.
Locaţia în care se desfăşoară activităţile din cele cinci zile alocate atelierului este Universitatea Sapientia ,Piaţa Matei Corvin numărul 4.
Florent Darmon este absolvent al Şcolii Normale Superioare Louis Lumiere de la Paris şi doctorand în cinema, regizor de film documentar şi de ficţiune, precum şi formator în domeniul regiei, analizei şi scrierii de scenariu.

Related posts

Leave a Comment