Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Cluj continuă în această perioadă proiectele educative, care au menirea de a-i apropia pe tineri de tradițiile și obiceiurile populare.
În acest sens, zeci de elevi de la o instituție clujeană de învățământ vor participa marți, 25 aprilie 2023, la un atelier de joc tradițional, dar vor viziona și un film documentar etnografic pe această temă.
Manifestarea, intitulată „Mândru-i jocu’ pă la noi”, va debuta la ora 11:00, în sala ,,Multimedia” a Școlii Gimnaziale ,,Ion Agârbiceanu” din Cluj-Napoca. Evenimentul, care se înscrie în programul ,,Școala altfel”, face parte din proiectul „Tradiții clujene în rândul elevilor”, derulat în această perioadă de instituția clujeană.
Astfel, elevii claselor a III-a A, C, D, F, coordonați de prof. în învățământul primar Mariana Ispas, Georgeta Rus, Adriana Tomuș și Alexandra Dobra, director prof. Paula Balica, vor fi inițiați în frumusețea jocurilor tradiționale din județul Cluj. Le vor fi coordonatori profesorii coregrafi Camelia și Ioan Motoc prin mâinile cărora, de-a lungul timpului, au trecut generații de jucăuși, care au dus mai departe tradiția jocurilor populare românești.
Activitatea va debuta cu o succintă prezentare a proiectelor educative și ale editorialelor instituției, ținând cont, desigur, de particularitățile de vârstă și de nivelul de înțelegere al micilor beneficiari, care, în partea a doua a întâlnirii, vor deveni actanți, participând efectiv la atelierul de joc popular, coordonat cu mult profesionalism de prof. Camelia și Ioan Motoc.
Ca o pregătire a etapei în care predomină caracterul interactiv, atelierul propriu-zis, mai precis, cunoașterea importanței jocului tradițional, elevii vor urmări, timp de zece minute, filmul documentar etnografic ,,Intratu’ fetei în joc, la Orman”, material care aparține valoroasei arhive a instituției clujene de cultură.