Ambasadoarea Statelor Unite ale Americii în România, Kathleen Kavalec, a inaugurat expoziția de fotografie ”Noi, poporul” la Cluj. Expoziția a fost organizată pe niște panouri amplasate în Piața Unirii din Cluj. Ambasadoarea americană spune că că această expoziție sărbătorește parteneriatul strategic dintre Statele Unite ale Americii și România.
”Expoziția sărbătorește 25 de ani de parteneriat strategic între Statele Unite și România și se referă la anumite aspecte ale acestuia: cel de securitate, cel economic și cel legat de oameni. Și motivul pentru care i-am spus Noi, poporul, vine din constituția noastră, care spune ”Noi, poporul Statelor Unite”, iar în acest caz este vorba de noi, popoarele Statelor Unite și României și această expoziție sărbătorește legăturile dintre un popor și celălalt, pentru că cred că aceasta este baza pentru o relație puternică între țările noastre, în care împărtășim valori, schimburi, educație, oportunități de afaceri”, a spus diplomata americancă.
Prezent la eveniment, primarul din Cluj, Emil Boc, a declarat că acest parteneriat contribuie la siguranța României.
La eveniment a participat și vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Vákár István, care a dat de înțeles că speră ca și cetățenii români să primească dreptul de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii, așa cum au dreptul alți cetățeni europeni.