Liga Intreprinzătorului Român (LIR) are o nouă conducere. Membrii LIR s-au întrunit la Pensiunea Serena din cartierul Făget și au votat noua echipă.Noul președinte LIR este omul de afaceri Adrian Coroian, care, în mandatul trecut, a deținut funcția de vicepreședinte. Până recent, Adrian Coroian a fost și președintele Organizației Oamenilor de Afaceri din PDL Cluj, însă a demisionat recent din acest post și a rămas simplu membru de partid. Cele două posturi de vicepreședinte vor fi ocupate de Ovidiu Stan, cel care a fost până acum președinte al LIR, și de Daniel Pop, care va candida pe lista USL pentru Consiliul Local Feleacu. De asemenea, ex-consilierul județean PDL, Ramon Moldoveanu, a fost reales trezorier al LIR. Ramon Moldoveanu a fost, până acum câteva zile, vicepreședinte al Organizației Oamenilor de Afaceri a PDL Cluj, însă a demisionat în urma unor diferende cu președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe. Noul Consiliu Director îi cuprinde pe Mircea Felecan, pe Marcel Cociș, pe Sorin Niste, pe Sorin Tichy, pe Cristian Jeler, care va candida pentru Consiliul Local Apahida din partea PDL, și pe Zoltan Egyed.
Related posts
-
Equilibrum Fest – trei zile de mișcare, ateliere și stil de viață sănătos
Festivalul dedicat sănătății, prevenției și stării de bine revine la Cluj-Napoca! În perioada 4–6 septembrie 2026,... -
Delegație din Republica Armenia, în vizită oficială la Cluj: Noile parteneriate vizează proiecte medicale, culturale și economice
Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Vákár István, a primit joi, 3 septembrie, vizita unei delegații oficiale din... -
Cinci panouri de avertizare a vitezei, instalate pe drumurile din județul Cluj: Cum funcționează noile sisteme ale CNAIR
Șoferii care tranzitează județul Cluj vor avea parte, pe traseu, de noi echipamente de monitorizare a...
