Cele mai importante inițiative din domeniul îngrijirilor paliative din Cluj aparțin Bisericii Ortodoxe Române. Arhiepiscopia Ortodoxă a Vadului, Feleacului și Clujului a deschis Centrul Sfântul Nectarie, dedicat adulților cu boli în stadii terminale. De anul trecut, există și Centrul Sfântul Hristofor, dedicat copiilor aflați în această situație.
De aproape un deceniu și jumătate, Arhiepiscopia Ortodoxă a Vadului, Feleacului și Clujului a găsit o modalitate nobilă de a transpune în fapte conceptele morale de teologie socială. În toamna anului 2012, a fost fondat Centrul Sfântul Nectarie, din cartierul clujean Mărăști. Este vorba de un centru de îngrijiri paliative cu 48 de locuri. De anul trecut, în satul Sânicoară, de la marginea Clujului, a fost înființat și Centrul Sfântul Hristofor, dedicat copiilor care suferă de boli cronice aflate în stadii terminale. Acest centru are 35 de locuri dedicate copiilor și trei dedicate aparținătorilor. Ambele centre înființate de Biserica Ortodoxă Română oferă servicii medicale specializate, dar și asistență religioasă și psihologică. În aceste centre sunt primiți bolnavii, indiferent de etnia lor, statut social sau confesiune religioasă. Specialiștii angajați de Arhiepiscopia Ortodoxă a Vadului, Feleacului și Clujului au îngrijit atât români, cât și maghiari, romi, sau americani care s-au îmbolnăvit la Cluj și care au avut nevoie de serviciile de îngrijiri paliative.
În ultimii 36 de ani, medicina paliativă din România a parcurs un drum lung și anevoios, în care a evoluat de la inițiative de pionierat ale societății civile la o disciplină medicală recunoscută oficial. Îngrijirea paliativă — definită ca pachetul de servicii medicale, psihologice și spirituale adresat pacienților cu boli incurabile în stadii avansate — a trecut din zona compasiunii voluntare într-un sector aflat în plin proces de integrare în sistemul public de sănătate.
Dacă la începutul anilor 1990 termenul de „paliatv” era aproape necunoscut în spitalele românești, astăzi rețeaua națională include hospice-uri dedicate, secții specializate, unități de îngrijire la domiciliu și echipe mobile.
Repere istorice și etapele dezvoltării (1990–2026)
| Perioadă | Etapă / Decizie cheie | Impactul asupra sistemului de sănătate |
| 1990–1999 | Bazele pionieratului (Fundația Hospice Casa Speranței din Brașov) | Importul modelului britanic de îngrijire; primele echipe mobile de îngrijire la domiciliu |
| 2000–2009 | Recunoașterea academică și legislativă | Înființarea primului hospice cu paturi; introducerea atestatului de studii complementare în îngrijiri paliative pentru medici |
| 2010–2018 | Extinderea rețelelor județene și finanțarea CNAS | Decontarea parțială a serviciilor de către Casele de Asigurări; deschiderea de secții de îngrijiri paliative în spitalele județene |
| 2019–2026 | Strategia Națională și integrarea în rețeaua publică | Introducerea normelor obligatorii de îngrijire paliativă în spitalele oncologice și crearea de rețele regionale interdiscipline |
Motoarele schimbării: Modelul ONG și descentralizarea
Progresul din ultimele trei decenii s-a sprijinit pe piloni structurali foarte clari:
-
Rolul crucial al sectorului neguvernamental: Organizațiile nonprofit, în frunte cu Fundația Hospice Casa Speranței, au fost adevărații arhitecți ai sistemului. Acestea au construit primele unități moderne din Brașov, București, Făgăraș sau Zărnești, unde au instruit mii de cadre medicale și au stabilit standarde de calitate înainte ca statul să aibă o legislație dedicată.
-
Formarea cadrelor medicale: Crearea centrelor naționale de instruire a permis specializarea medicilor și asistenților medicali în managementul durerii, utilizarea analgezicelor opioide și consilierea psihologică a familiilor.
-
Diversificarea serviciilor: Sistemul s-a extins treptat de la îngrijirea oncologică la acoperirea altor afecțiuni cronice progresive (neurologice, renale, cardiace severe) și la dezvoltarea serviciilor speciale de pediatrie paliativă.
Provocări rămase și disparități regionale
În ciuda evoluției remarcabile din ultimii 36 de ani, sistemul din România continuă să se confrunte cu dezechilibre profunde:
-
Inegalitatea geografică: Serviciile de îngrijire paliativă rămân concentrate în marile centre urbane (București, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara), în timp ce zonele rurale și județele mici înregistrează un deficit acut de paturi și echipe mobile.
-
Incertitudinea finanțării: Deși Casa Națională de Asigurări de Sănătate decontează servicii de paliație, tarifele și plafoanele stabilite prin contractele-cadru acoperă adesea doar o parte din costurile reale ale unei îngrijiri complexe.
-
Gradul scăzut de acoperire a necesarului național: Statisticile arată că doar o fracțiune din zecile de mii de pacienți care au nevoie anual de îngrijire paliativă ajung să beneficieze de aceste servicii în timp util.
Evoluția ultimelor trei decenii arată că îngrijirea paliativă a depășit faza de pionierat și a devenit o componentă esențială a sistemului de sănătate. Închiderea faliilor regionale și garantarea accesului gratuit pentru fiecare pacient rămân prioritățile absolute pentru anii următori.
