Mii de amenzi de la ISC și sute de șantiere oprite VEZI soluția experților pentru reducerea accidentelor de muncă

Șantierele din România rămân sub lupa strictă a inspectorilor, iar cifrele oficiale arată o realitate îngrijorătoare în privința respectării normelor în construcții. Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) a realizat, pe parcursul anului trecut, aproape 29.000 de controale la nivel național.

Bilanțul este unul sever: au fost identificate peste 7.200 de deficiențe și s-au aplicat 2.216 sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor ridicându-se la 19,23 milioane de lei. Mai mult, inspectorii au dispus oprirea a 311 lucrări și au obligat constructorii să refacă alte 319 lucrări executate necorespunzător.

În acest context, specialiștii din piață atrag atenția că numărul accidentelor de muncă și, implicit, cel al amenzilor usturătoare poate fi redus drastic prin utilizarea sistemelor moderne de protecție colectivă.

NewsEdge atrage atenția asupra decalajului major față de Vest, iar plasele de siguranță, încă o raritate pe șantierele românești.

Deși siguranța la locul de muncă a început să devină o prioritate, România înregistrează încă un decalaj major față de Europa de Vest. Una dintre principalele probleme este lipsa de informare, dar și lacunele din legislația națională, care nu impune standarde la fel de clare ca în alte state europene pentru prevenirea căderilor de la înălțime.

„În numeroase proiecte europene, sistemele de protecție colectivă sunt considerate o componentă firească a organizării șantierului. La noi, multe companii nu cunosc încă toate opțiunile disponibile sau nu au experiență în implementarea lor”, explică Ionuț Costea, fondatorul Romnets.

Sistemele de protecție colectivă (precum plasele de siguranță industriale și structurile metalice de suport) sunt esențiale nu doar pentru muncitori, ci și pentru protejarea trecătorilor din proximitatea șantierelor, oprind căderea de materiale, unelte sau resturi constructive de la înălțime.

Până în prezent, principalele bariere pentru firmele de construcții în adoptarea acestor măsuri de siguranță au fost costul inițial ridicat și lipsa personalului calificat capabil să monteze și să verifice aceste structuri.

Cum își propune Romnets să vină în în sprijinul constructorilor care doresc să evite suspendarea lucrărilor de către ISC și să își protejeze angajații citește pe NewsEdge.

Cine a fost Regina Maria a României și de ce este onorată în Transilvania

 

Related posts

Leave a Comment