Anluminurile sunt documentele decorate, cu text ornamentat, chenaruri și ilustrații. Inițial au fost folosite în Biserica Romano-Catolică pentru rugăciuni și cărți liturgice, dar practica s-a extins ulterior și la textele seculare, cum ar fi legile, cartele și operele literare, începând cu secolul al XIII-lea.
Anluminurile sunt clasificate de istoricii de artă în perioade precum Antichitatea târzie, Carolingiană, Gotică și Renascentistă. Exemplele timpurii, precum Cartea din Kells și Evangheliile de la Lindisfarne, au fost în principal lucrări religioase, în timp ce perioadele ulterioare au produs Biblii, psaltiri și alte cărți bogat decorate pentru devoțiune privată.
Începând cu secolul al XIII-lea, producția de manuscrise s-a mutat de la mănăstiri la atelierele urbane, extinzându-se pentru a include teme seculare precum bestiarele, cronicile și literatura. Patronii bogați au comandat manuscrise personalizate și fastuoase, cum ar fi „Orele foarte bogate ale Ducelui de Berry”. Această trecere de la scriptoria monahală la centrele comerciale a marcat o schimbare majoră în cultura manuscriselor, iar ilustratorii pricepuți și-au câștigat recunoașterea individuală.
Lumea bizantină a dezvoltat un stil distinctiv de ilustrare a manuscriselor, caracterizat printr-o paletă de culori unică, o preparare a pigmenților și un finisaj pe pergament. Acest stil a influențat alte tradiții creștine ortodoxe și orientale.
Carew erau radițiile regionale în arta manuscriselor iluminate
În lumea islamică, în special în Al-Andalus, producția de manuscrise a înflorit odată cu introducerea hârtiei și a ilustrațiilor științifice detaliate. Tradiția manuscriselor ilustrate arabe a început în secolul al IX-lea cu Coranele iluminate și s-a extins în secolele al XII-lea și al XIII-lea, combinând elemente artistice bizantine și islamice. Pictura miniaturală persană a apărut în manuscrisele întregi, cum ar fi Marele Shahnameh Mongol din secolul al XIV-lea.
Manuscrisele iluminate evreiești, precum Tanakh-ul Ambrozian (cca. 1236) și Hagadah-ul Capului de Păsare (cca. 1300), prezintă atât reprezentări figurative, cât și zoocefalice – reflectând posibil dezbateri despre aniconism. În Europa medievală artiști precum Joel ben Simeon au contribuit la această bogată tradiție vizuală.
Stilurile manuscriselor au variat în funcție de regiune: lucrările celtice au pus accent pe ornamentații complexe, cele bizantine s-au concentrat pe imagini picturale, iar mai târziu centrele flamande au devenit foarte productive. Deoarece anluminurile erau scumpe, aceastea erau rezervate în mare parte cărților de lux realizate pentru regalitate sau biserică.
La început, manuscrisele erau produse în mănăstiri, dar până în secolul al XIV-lea, au înflorit atelierele comerciale din orașe precum Paris și Brugescare adesea angajau artiste femei pentru bordurile decorative. Textele erau scrise mai întâi, cu spații goale lăsate pentru ilustrații. Ilustratorul urma un proces detaliat care implica schițarea, aurirea și stratificarea culorilor pentru a obține profunzime și strălucire.
Evoluția tehnicilor și a patronajului în arta anluminurilor medievale
Scrierile au evoluat regional – de la minusculele carolingiene la litere gotice – în timp ce inițialele și bordurile decorative au devenit mai elaborate în timp. Marginalia, care prezintă scene capricioase sau morale, a devenit comună în manuscrisele gotice.
Ilustratorii au planificat cu atenție schemele de culori și au folosit foița de aur pentru efect spiritual și estetic, cu tehnici transmise prin ucenicie, mai degrabă decât prin manuale scrise.
În sensul strict, un manuscris este considerat „anluminură” numai dacă include aur – de obicei foiță de aur sau aur din scoici – adesea aplicat prin lustruire. Aurul simboliza lumina divină și respectul în textele religioase, afișând totodată bogăția unui patron. Până în secolul al XII-lea, utilizarea sa a devenit răspândită și relativ ieftină, deși era încă apreciată din punct de vedere artistic.
Aplicarea aurului era un proces delicat: foile subțiri erau pregătite, înmuiate cu lipici și așezate cu grijă pe pagină înainte de lustruire pentru a obține o strălucire reflectorizantă. Inițial, mănăstirile produceau anluminuri pentru uz liturgic sau ca daruri regale.
Mai târziu, patronii bogați au comandat lucrări personalizate, incluzând adesea portrete sau heraldică. Până la sfârșitul Evului Mediu, atelierele comerciale din orașe precum Paris, Bruges și Gent au dominat producția, creând manuscrise de lux atât religioase, cât și seculare pentru clienți de elită.
Surse:
- Muzeul Met – Cronologia istoriei artei Heilbrunn: „Manuscrise iluminate în Evul Mediu”.
- Christopher de Hamel – O istorie a manuscriselor iluminate.
Foto: Orele Farnese, un exemplu de pagină ilustrată renascentistă; de Giulio Clovio; 1537–1546; anluminură pe pergament.
Citește și:
