Winston Churchill a luat o decizie îndrăzneață la începutul secolului XX, atunci când Marina Regală a Marii Britanii a schimbat combustibilul, de la cărbune, la petrol, iar previziunea sa a remodelat puterea navală modernă.
De la Revoluția Industrială încoace, industriile occidentale au îmbrățișat inovația, dar au ezitat adesea să o aplice pe scară largă. Până la sfârșitul secolului al XIX-lea, petrolul era folosit în principal în scopuri necombustibile, în timp ce cărbunele rămânea dominant – abundent, stabil și susținut de vasta rețea de cărbune a Marii Britanii. Stabilitatea sa chimică oferea chiar și protecție pe navele de război, consolidând statutul cărbunelui ca și combustibilul preferat al epocii.
Navele alimentate cu cărbune reprezentau provocări majore, deoare alimentarea cu cărbune era epuizantă, consumatoare de timp și lăsa echipajele obosite. Petrolul, în schimb, oferea o rază de acțiune mai mare, o viteză mai mare, o realimentare mai ușoară pe mare, mai puțină forță de muncă și o vizibilitate redusă din cauza emisiilor reduse de fum.
Primele experimente cu petrolul în navigație
Deși inițial subevaluat, potențialul petrolului ca și combustibil a devenit evident. Rușii au folosit reziduuri de kerosen drept combustibil pentru nave în anii 1870, dovedindu-i eficiența – o perspectivă pe care Marea Britanie avea să o adopte ulterior, cu rezultate transformatoare.
În ciuda avantajelor petrolului, industriile majore – în special Marina Regală – s-au opus abandonării cărbunelui. Amiralul John „Jackie” Fisher a fost un susținător timpuriu al energiei derivate din petrol, experimentând pe nava HMS Hannibal în 1903 și ulterior folosind cu succes păcură pe HMS Spiteful în 1904.
Cu toate acestea, adoptarea petrolului a rămas limitată; la începutul secolului al XX-lea, petrolul era folosit în principal pentru a stimula arderea cărbunelui, în timp ce navele de luptă mari încă se bazau pe cărbune ca principal combustibil.
Eforturile depuse de lui Fisher nu au reușit să influențeze părerea majoritară, așa că acesta s-a pensionat. Între timp, au avut loc evoluții cheie în industria petrolieră. Compania Shell de Transport și Comerț a lui Marcus Samuel, fondată în 1897, a fuzionat cu Royal Dutch Petroleum în 1907 pentru a forma Royal Dutch Shell.
Reforma navală și conversia flotei britanice la petrol
Cam în aceeași perioadă, William D’Arcy a început explorarea petrolului în Persia, ceea ce a dus la descoperirea din 1908 a zăcămintei Masjed Suleiman și la crearea companiei de petrol Anglo-persană (APOC). Aceste două companii aveau să devină în curând esențiale pentru strategia energetică a Marii Britanii.
Inițial, Churchill a fost sceptic în privința navelor alimentate cu petrol, dar și-a schimbat poziția după mișcarea agresivă a Germaniei din 1911, când canoniera Panther a intrat în Agadir. Îngrijorat de expansiunea germană, Churchill, în calitate de Prim Lord al Amiralității, a cerut sfatul amiralului Fisher. Fisher a pledat cu tărie pentru navele de mare viteză alimentate cu petrol, argumentând că „viteza este singura apărare”.
Cercetările lui Churchill au arătat că atingerea vitezei de 25 de noduri – necesară pentru a depăși flota germană – era posibilă doar cu petrol. O Comisie Regală prezidată de Fisher a confirmat avantajele petrolului și a recomandat construirea de rezerve în timp de pace. Convins, Churchill a început să convertească Marina Regală la combustibil petrolier.
Petrolul a devenit noul combustibil al puterii maritime britanice
Alte națiuni, precum Italia, Rusia și SUA, experimentaseră deja cu nave alimentate cu petrol, dar adoptarea de către Marea Britanie a marcat o schimbare decisivă. Navele de luptă din clasa Regina Elisabeta au fost primele care au funcționat în întregime cu petrol, iar apoi a urmat restul flotei.
Pentru a-și asigura aprovizionarea fiabilă, Marea Britanie a ales Compania de Petrol Anglo-persană în locul Royal lui Dutch Shell, în mare parte datorită eforturilor depuse de Charles Greenway.
Charles Greenway, fost partener la Shaw Wallace & Co și asociat al companiei Burmah Oil, s-a alăturat ulterior companiei Anglo-persane (APOC). El l-a avertizat pe Churchill că Royal Dutch Shell, condusă de Marcus Samuel, era dominată de interese „evreiești” și „olandeze” și ar putea în cele din urmă să absoarbă APOC. Influențat de Greenway, Churchill a ales APOC pentru a furniza petrol Marinei Regale.
Pe 20 mai 1914, a fost semnat un acord între APOC și guvernul britanic. O lună mai târziu, Churchill a introdus un proiect de lege care investea 2,2 milioane de lire sterline în APOC, oferind guvernului 51% din acțiuni și asigurând o aprovizionare cu petrol pentru marină pe 20 de ani. Churchill a negociat, de asemenea, în liniște, un contract secundar de combustibil cu Shell.
Aceasta a marcat prima dată când petrolul a devenit o resursă națională strategică – o fundație a geopoliticii moderne. La doar unsprezece zile după adoptarea proiectului de lege, arhiducele Franz Ferdinand a fost asasinat, declanșându-se Primul Război Mondial.
Surse:
Daniel Yergin, Premiul, 1991.
Martin Gilbert, Winston S. Churchill: A Life.
Foto: HMS Spiteful, 1899.
Citește și:
Olympic, nava transatlantică care a transportant pasageri peste două decenii
În bătălia de la Sluis din 1340, Anglia a câștigat supremația navală
