Inscripția de la Behistun este o inscripție cuneiformă trilingvă masivă, comandată de Darius cel Mare (522–486 î.e.n.) pe Muntele Behistun din vestul Iranului. Scrisă în persană veche, elamită și babiloniană, inscripția a fost crucială pentru descifrarea cuneiformelor.
După căderea Imperiului Ahemenid, semnificația inscripției Behistun a fost uitată, ceea ce a dus la diverse interpretări fanteziste. Redescoperită de europeni în anii 1600, primii vizitatori precum Robert Sherley, Pietro della Valle și alții au identificat-o greșit ca fiind de origine creștină sau biblică.
În 1764, Carsten Niebuhr a copiat inscripția de la Behistun, ajutându-l pe Georg Friedrich Grotefend să descifreze textul vechi persan. În 1835, Henry Rawlinson a studiat-o cu atenție, escaladând stânca pentru a copia textul persan, iar până în 1847 a trimis copii complete ale tuturor celor trei versiuni în Europa.
Darius cel Mare își urmărește strămoșii până la Achaemenes, declarându-se al nouălea rege dintr-o linie regală. El îi atribuie lui Ahura mazda (În mitologia persană, Ahura Mazda este zeul suprem, fiul lui Zurvan) meritul că i-a acordat titlul de rege. În inscripție, Darius enumeră 23 de teritorii supuse, inclusiv Persia, Elamul, Babilonia, Asiria, Egiptul, Lidia, Ionia, Media, Armenia, Bactria, Sogdia și altele, arătând astfel vasta întindere a Imperiului Ahemenid.
Deteriorarea și conservarea inscripției de la Behistun
După moartea lui Cirus și Cambyses, au izbucnit rebeliuni în tot imperiul. Darius povestește cum a învins mai mulți pretendenți la tron: Assina în Elam, Nidintu-Bel și Arakha în Babilon (ambii pretinzând că sunt Nebucadnețar), Tritantaechmes în Sagartia, Frada în Margiana și Skunkha scitul. Fiecare dintre ei se declarase în mod fals rege, dar Darius le-a înăbușit revoltele și și-a reafirmat domnia.
Lingvistul american A. V. Williams Jackson a vizitat situl arheolgic în 1903, urmat de expediții la Muzeul Britanic în 1904 și de George G. Cameron în 1948, care a produs înregistrări mai bune ale inscripțiilor. De-a lungul timpului, apa de ploaie și depunerile au deteriorat anumite părți ale textului.
Situl a atras interesul naziștilor în 1938, dar planurile lor s-au încheiat odată cu cel de-al Doilea Război Mondial. Situl a mai suferit alte daune în timpul celui de-al doilea război mondial și al invaziei anglo-sovietice a Iranului. Din 1999, arheologii iranieni au documentat și evaluat situl folosind fotogrametria, iar lucrările de conservare au continuat până în prezent. Inscripția de la Behistun a fost înscrisă în Patrimoniul Mondial UNESCO în 2006, cu o reexaminare internațională organizată în 2012.
Surse:
- Inscripția de la Behistun a lui Darius cel Mare: Texte și versiuni colectate de L.W. King și R.C. Thompson (1907).
- Inscripțiile persane vechi, R.G. Kent (1953).
Foto: Prima victorie a lui Alexandru asupra lui Darius, regele persan, descrisă în stil medieval european în secolul al XV-lea, Istoria bătăliilor lui Alexandru.
Citește și:
Templul Ierusalimului a fost distrus de două ori până în secolul I
