Moda în Anglia medievală

Îmbrăcămintea folosită în Evul Mediu, la fel ca în orice altă perioadă a istoriei, a fost purtată pentru necesitate, confort și pentru afișarea statutului, cu atât mai mult în Anglia. Culorile strălucitoare și decorațiunile bogate în detalii au creat o garderobă izbitoare printre cei bogați. A existat de asemenea și o similitudine în hainele purtate de diferite clase sociale. Articolele de îmbrăcăminte cele mai scumpe nu se distingeau în general prin design, ci prin utilizarea materialelor superioare și prin croială. Guvernele au intervenit câteodată ca să stabilească cine trebuia să poarte ce și cât de mult erau taxele pentru anumite articole vestimentare. Unii membri ai clerului erau adesea mustrați pentru ținuta purtată care era greu deosebită de cea a cavalerilor.

Tendințele modei au fost schimbătoare cu timpul la fel ca în zilele noastre, cu șireturile uneori în topul preferințelor, pantofii ascuțiți au devenit purtați de toți, iar tunicile s-au făcut din ce în ce mai scurte spre sfârșitul perioadei medievale, când arătarea picioarelor era considerată apogeul modei ( doar la bărbați).

Adăugările de metal, bijuterii și blană sau broderii complicate au distins garderoba celor bogați de cea a săracilor. Hainele exterioare nu erau atât de diferite între sexe, cu excepția faptului că cele pentru bărbați erau mai scurte, iar mânecile mai încăpătoare. Deoarece toate hainele au fost făcute după măsură, potrivirea era garantată.

Îmbrăcămintea era de obicei făcută din lână, deși articolele din mătase și brocart puteau fi păstrate pentru ocazii speciale. Îmbrăcămintea exterioară făcută din păr de capră sau chiar de cămilă ofereau căldură clienților bogați pe parcursul iernii.

În sezonul rece oamenii îmbrăcau haine căptușite cu blană

Blana a fost o modalitate evidentă de a îmbunătăți izolația și de a oferi ornamente decorative, cele mai comune au cele fost de iepure, piele de miel, castor, vulpe, vidră, veveriță, hermină și zibelină (ultimele trei au devenit un design standard de fundal în heraldica medievală, așa cum era utilizarea lor comună).

Mai multe decorații au fost realizate prin adăugarea de ciucuri, franjuri, pene și modele brodate, în timp ce adăugirile mai scumpe au inclus cusăturile și nasturii din metal prețios, perle și caboșoane din sticlă sau pietre semiprețioase. Era o fascinație pentru culori, cu cât erau mai strălucitorare, cu atât era mai bine, cu purpuriu, albastru, galben, verde și violet fiind alegerile cele mai populare în toate tipurile de haine.

Pentru ieșiri, oamenii aveau obiceiul să poarte o mantie care era de obicei făcută dintr-o bucată de pânză aproximativ circulară sau dreptunghiulară, care era deseori căptușită cu blană. Era încă o ocazie pentru cei înstăriți să poarte bijuterii, deoarece mantiile erau prinse fie cu un lanț, fie cu o broșă la gât.

Un bărbat își putea fixa mantia de umărul stâng pentru a avea brațul drept liber ca să-și scoată sabia. O alternativă la mantie era o haină lungă care se întindea până la tibie sau glezne și avea mâneci largi, strânse la umăr. Atât mantiile, cât și paltoanele putea avea și glugă, unele erau prinse cu un nasture. O glugă complet separată, care acoperea și umerii, era o alternativă la căciuli și pălării.

Servitorii aveau grijă de întreținerea garderobei celor bogați

Deseori, afară erau purtate mănușile și puteau ajunge aproape până la cot. De asemenea, foloseau căptușeală de blană și aveau adesea modele brodate. Pălăriile erau purtate de toată lumea. Acasă, bărbații purtau un coif de in care era legat sub bărbie și decorat cu modele brodate. Între timp, femeile purtau o pânză pe cap, care acoperea gâtul și părțile laterale ale feței.

Cizmele, de obicei destul de lejere, erau fie cizme de călărie înalte, fie joase pe picior. Pantofii care acopereau glezna erau purtați cel mai des, iar papucii moi, erau încălțați cu ocazii speciale. Pantofii, din pânză sau piele, se închideau prin șireturi interioare, o curea sau cataramă, ceea ce reprezenta o altă oportunitate pentru decorare și personalizare. Încălțămintea a devenit din ce în ce mai ascuțită odată trecerea timpului în Evului Mediu, în special pentru bărbați.

Aristocrații nu erau nevoiți să își întrețină singuri garderoba, doarece aceasta era făcută de personalul lor. Servitorul era responsabil pentru garderoba stăpânului său, care era ținută pliată în cufere sau agățată atunci când nu era folosită. Femeile aristocrate aveau doamnele lor de serviciu și servitoare pentru a le ajuta să se îmbrace. Spălătoresele înmuiau hainele, sau părțile lor mai puțin delicate, în căzi cu apă amestecată cu sodă caustică și cenușă, apoi le curățău.

Personalul clerical avea cele mai multe restricții vestimentare

Clerul era o diviziune a societății care avea mai multe restricții vestimentare decât majoritatea: călugărițele nu puteau să poarte blănuri scumpe, iar membrii anumitor ordine monahale trebuiau să poarte un anumit stil de obicei pentru a fi ușor de identificat.

Nici membrii clerului secular nu au putut adopta anumite mode, în special scurtarea tunicilor din secolul al XIII-lea e.n. sau folosirea prea multor culori într-o ținută. Deși există dovezi că aceste reguli au fost frecvent ignorate, ideea generală era că trbuia menținută distincția dintre cler și alți membri ai societății, în special cavalerii.

Au existat chiar și măsuri pentru a face distincția între credințe, iar clerul evreu, de exemplu, a trebuit să poarte două tăblițe albe de pânză sau pergament pe piept, de la mijlocul secolului al XIII-lea e.n.

Foto: Rivers și Caxton îi prezintă cartea lui Edward al IV-lea, 1480.

CITEȘTE ȘI:

Primele ședințe ale parlamentului englez din Evul Mediu Mijlociu

Previziunile Apocalipsei au avut un efect pozitiv pentru populația Evului Mediu