Pensionarii vor să înceapă protestele, de luna viitoare, nemulţumiţi de faptul că Guvernul nu a majorat punctul de pensie în acest an. Oamenii spun că banii abia le ajung de la o zi la alta. Pensionarii vor să acţioneze şi Guvernul în instanţă pentru că nu au fost majorate pensiile.Pensionarii sunt nemulţumiţi că veniturile lor nu vor creşte şi îi acuză pe guvernanţi că refuză neîntemeiat să mărească punctul de pensie cu 100 de lei. Punctul de pensie ar fi trebuit majorat la 45% din salariul mediu brut pe economie de la 1 ianuarie 2010, însă acest lucru nu s-a întâmplat, fapt ce i-a nemulţumit pe pensionari.
Aceasta nu este singura doleanţă a pensionarilor.
”Vrem să cerem Guvernului să asigure fondurile necesare pentru medicamentele din spitale, întrucât pacienţii sunt nevoiţi să aducă medicamente de acasă. De asemenea, cerem Guvernului să emită un act normativ în regim de urgenţă prin care să interzică evacuarea bătrânilor din locuinţele care se retrocedează”, a declarat Petre Nedelcu, preşedinte Federaţia Pensionarilor.
