Vizită Regală la Câmpia Turzii şi la Turda

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, şi Alteţa Sa Regală Principele Radu al României se află într-o vizită oficială la Câmpia Turzii şi la Turda. Membrii Familiei Regale a României au vizitat Baza Aeriană 71 din Câmpia Turzii, unde militarii români şi cei americani se antrenează în cadrul misiunii Dacian Eagle. În cadrul bazei aeriene a fost amenajată o expoziţie de tehnica militară, iar membrii Familiei Regale au avut ocazia să asiste la un zbor demonstrativ.

În Turda, Majestatea Sa va înmâna Cupa Regele Mihai I, care este oferită în cadrul unei competiţii ecvestre găzduită de o bază sportivă amenajată lângă intrarea în Salina Turda. De asemenea, acolo va avea loc o reuniune care marchează 30 de ani de activitate a Fundaţiei Duke of Edinburgh. Aceasta funcţionează sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principele Consort Philiph al Marii Britanii, Duce de Edinburgh. În România, Patronul Regal al acestei fundaţii este Majestatea Sa Margareta a României. Fundaţia are o bogată activititate în domeniul educaţional. 

Related posts

Leave a Comment