Profesorul Iulian Chifu crede că diferenţa dintre cei doi candidaţi care au intrat în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova, proeuropeana Maia Sandu şi prorusul Igor Dodon, poate fi recuperată. ”Este vorba de 9 la sută, adică de 140.000 de voturi. Numai că trebuie să ne uităm la context. Prezenţa la acest prim tur de scrutin este cam cu opt procente mai mică decât la alegerile parlamentare din 2014 şi, cu certitudine, mult mai mica decât la alegerile din 2010. Deci, vorbim de un spaţiu extrem de larg de mobilizare la vot. În al doilea rând, ne uităm la cetăţeni ai Republicii Moldova care sunt şi cetăţeni români sau care sunt în România şi care s-au prezentat la vot într-o proporţie infimă. Din 240.000, la vot s-au prezentat 8.400, deci mai puţini ca în Franţa şi de vreo trei ori mai puţin ca în Italia. O mobilizare în România a 30.000 – 60.000 înseamnă 3-4 procente în plus”, a declarat profesorul Iulian Chifu.