Premieră cu „Cipsuri si dale” la Naţionalul clujean



Teatrul Naţional „Lucian Blaga” din Cluj anunţă premiera spectacolului „Cipsuri şi dale” de Ioan Peter, cu reprezentaţia ce va avea loc va avea loc joi, 20 ianuarie, cu începere de la ora 19h00, în Sala Mare a Naţionalului clujean. Spectacolul este regizat de Cristian Nedea, decorul de Adrian Damian, costumele de Ana Pavel, coregrafia de Andreea Gavriliu, iar muzica originală aparţine lui Şerban Ursachi.
Distribuţia spectacolului – Tora: Adriana Băilescu, Alex: Sorin Misirianţu, Roro: Emanuel Petran, Jaro: Cătălin Herlo, muncitor: Cristian Rigman, Octi: Dan Chiorean, Ade: Cătălin Codreanu, Hani: Petre Băcioiu, Mile: Radu Lărgeanu, Omu’: Ovidiu Crişan, soţia lui Alex: Ileana Negru, fiica lui Alex: Romina Merei, mama lui Ade: Maria Munteanu, iubita lui Mile: Angelica Nicoară, soţia lui Octi: Anca Hanu.

„Cipsuri şi dale” de Ioan Peter este o comedie de actualitate inspirată din problemele momentului. Cîţiva tineri, familişti sau nefamilişti, aflaţi într-un impas financiar, u reuşesc să depăşească momentul critic şi se gîndesc să formeze o trupă de stripperi. Acţiunea se petrece în restaurantul unei foste dansatoare, care îi pregăteşte pentru această nouă meserie. Specatcolul este, aşa cum spune regizorul ei Cristian Nedea, o comedie “Cu un fost muncitor la o fostă fabrică de confecţii, care se întâlneşte cu alţi doi foşti muncitori, actualmente hoţi de cărămizi din clădiri neterminate, în barul deţinut de o fostă animatoare de club, pe marginea unei mereu actuale halbe cu bere. Şi, totodată, pe marginea prăpastiei. Fără job, fără familie sau cu familia în curs de dizolvare, fără perspective. Şi, totuşi, cu atâta seninătate”.

Related posts

Leave a Comment