Peste nouă milioane de greci s-au prezentat ieri la urne, în al doilea tur al alegerilor municipale şi regionale, un scrutin strâns în cele mai mari două oraşe elene, Atena şi Salonic, dar, mai ales, un test pe care guvernul socialist pare să-l fi trecut cu brio.Alegerile au reprezentat un puternic interes politic cu privire la distribuţia finală a voturilor, în special pentru cele două mari formaţiuni politice, socialiştii din PASOK, partidul de guvernământ, şi conservatorii din Noua Democraţie, principalul partid de opoziţie. Potrivit primelor rezultate parţiale partidul de guvernământ reuşeşte să conducă şi în cel de-al doilea tur al alegerilor locale cu un avantaj mai mare chiar decât în primul tur. Astfel, PASOK se impune în cinci dintre cele 13 regiuni ale ţării, în vreme ce mult disputata primărie a capitalei pare să fie revendicată de candidatul său Yorgos Kaminis, aflat la o diferenţă de două procente în faţa rivalului Nikitas Kaklamanis, actualul edil al Atenei.