După ce, în urmă cu o zi, cunoscuta disidentă clujeană a primit Crucea Casei Regal a României, chiar din mîinile Regelui Mihai, ieri, Doina Cornea a fost onorată şi de statul francez. Ea a fost decorată cu ordinul Legiunii de Onoare, în grad de comandor. Cel care a făcut oficiile a fost ambasadorul Franţei în România, Henri PaulIn discursul ţinut cu această ocazie, ambasadorul Franţei a precizat că această decoraţie a statului francez este acordată doar personalităţilor exemplare, categorie în care se încadrează şi Doina Cornea. Henri Paul a amintit, pe scurt principalele gesturi de revoltă şi disidenţă faţă de regimul Ceauşescu, precum şi persecuţiile la care a fost supusă renumita disidentă de către acelaşi regim. In 1982, Doina Cornea a trimis postului de radio Europa Liberă, prima scrisoare în care denunţa regimul opresiv din România. Aceasta a fost urmată de alte zeci de scrisori şi proteste trimise aceluiaşi post dar şi altor instituţii din Europa occidentală. în 1983 a fost dată afară din învăţământ şi arestată. După decembrie 1989, Doina Cornea nu s-a regăsit în politica promovată de noua putere şi continuat să militeze pentru democraţie şi drepturile omului, alături de ONG-uri aparţinând societăţii civile, în dezbateri publice sau în apariţii în mass-media.
Related posts
-
De ce universitățile clujene continuă să fie magnet pentru studenții străini
Universitățile clujene se așteaptă la o concurență mare pentru locurile alocate studenților străini, în special la... -
Când relaxarea devine boală: Cum se transformă cumpărăturile excesive într-o necesitate biologică distructivă
Spectrul dependențelor cu care se confruntă societatea actuală a depășit de mult granițele tradiționale ale substanțelor... -
Europa plătește gazul de 5 ori mai scump decât SUA și pierde bătălia inovării cu China
Economia europeană traversează o criză structurală profundă, marcată de costuri energetice asfixiante și de pierderea competitivității...
