Trei universităţi clujene ar urma să îşi deschidă filiale în Italia, în oraşul Viterbo. Aceasta este consecinţa cea mai palpabilă a înfrăţirii dintre Cluj-Napoca şi oraşul Viterbo.Deja, la Viterbo a fost inaugurat Centrul Cultural şi Universitar Român. El este rezultatul colaborării dintre Uniunea Universităţilor Clujene şi Universitatea de Studii a provinciei Tuscia. Prin intermediul acestui centru, tinerii români din zonă vor avea posibilitatea să îşi completez studiile, dar şi cei italieni, dacă aceştia vor dori să studieze în limba română. Cele trei universităţi care vor oferi studii la distanţă sunt Universitatea Babeş-Bolyai, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară şi Academia de Muzică „Gheorghe Dima”. În Viterbo, locuiesc 8.500 de români, cre reprezintă 42,8 la sută din totalul străinilor şi 2,7 la sută din totalul populaţiei. Viterbo este situat la circa 100 de kilometri depărtare de Roma.
Related posts
-
Cum a devenit Aeroportul Cluj un magnet estival: Peste un milion de pasageri din toate județele își încep vacanța de la Cluj
Vara nu mai înseamnă de mult doar un simplu vârf de sezon pentru Aeroportul Internațional „Avram... -
De ce trenurile din Polonia zboară cu 200 km/h, iar în România „numărăm” restricțiile de viteză și orele pierdute
România și Polonia au pornit la drum, după căderea comunismului, cu atuuri similare: rețele feroviare uriașe,... -
Premieră în Parcul Etnografic „Romulus Vuia”: este reconstruită prima casă evreiască
Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca – prima secție în aer liber a unui muzeu...
