Ziua Franței, sărbătorită la Cluj. Peste 300 de persoane au sărbătorit anticipat. Revista Transylvania Today, ediția franceză, lansată la Cluj








Peste 300 de persoane, francezi, francofoni și francofili au serbat cu anticipație Ziua Franței la Cluj. Ceremonia a fost găzduită de Centrul Cultural Casino. În cadrul ceremoniei, a fost lansată ediția din acest an în limba franceză a revistei Transylvania Today, rodul unui parteneriat între Clubul Francofon de Afaceri și Asociația Transylvania Today, cu sprijinul Institutului Francez, a Agenției Consulare a Franței la Cluj și a Asociației Cluj Today.
Ziua Franței a adus la Cluj personalități precum ambasadorul Republicii Franceze în România, Francois Saint-Paul, membri ai Parlamentului Francez, precum și reprezentanții comunității clujene. Pe scenă au urcat, alături de invitații din afara orașului, primarul Emil Boc, prefectul Gheorghe Vușcan, directorul Institutului Francez din Cluj, Benoit Bavouset, consulul Franței la Cluj, Pascal Fesneau, precum și președintele Clubului Francofon de Afaceri, Bogdan Herea. Printre invitați s-au numărat consulul Olandei, Wouter Reijers, membri ai Consiliului Local și ai Consiliului Județean, decanul Facultății de Medicină, Carmen Buzoianu, decanul și prodecanul Facultății de Medicină Veterinară, Cornel Cătoi și Iancu Morar, directorul Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, Leonard Horvath, precum și membri ai companiilor francofone. Ambasadorul Franței, Francois Saint-Paul, a subliniat importanța pe care o are Clujul pentru lumea francofonă, în contextul în care în acest an, în care capitala Transilvaniei este și Capitală Europeană a Tineretului, limba franceză a fost declarată limbă oficială, iar în oraș învață peste 1.000 de studenți francezi.

Related posts

Leave a Comment