O nouă ediție a Școlii de vară „Micii Meșteri Mari” debutează luni, 3 iulie 2023, la Gherla, organizată de Primăria și Consiliul Local Gherla, în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj (CJCPCT Cluj.
Astfel, timp de o săptămână, zeci de elevi vor învăța mai multe meșteșuguri tradiționale, în cadrul unor ateliere desfășurate zilnic, între orele 10:00 –13:00, la Muzeul de Istorie din oraș.
Însoțiți de părinți, tinerii vor lua parte la ateliere precum: pictură icoane pe sticlă, coordonator preotul iconar Onișor Cîmpean, laureat al Olimpiadei Naționale de Meșteșuguri Artistice Tradiționale, ateliere de meșteșuguri tradiționale (podoabe din mărgele, modelaj în lut, pictură pe lemn, măști și împletituri), cu participarea elevilor premiați la Olimpiada de Meșteșuguri Artistice Tradiționale, faza județeană Cluj, dar și un atelier de gastronomie, coordonat de meșterul popular Mariana Selin.
Totodată, lect. asociat dr. Gabriel Virgil Rusu de la Facultatea de Istorie și Filosofie – Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca și cercetător la Institutul de Istorie „George Barițiu” Cluj-Napoca, le va prezenta celor mici legende și povești din Transilvania, dar îi va ajuta să descifreze și tainele amprentelor. Atelierele vor putea fi vizitate și de publicul larg.
Școala de vară „Micii Meșteri Mari” se va încheia pe 7 iulie 2023, la Muzeul de Istorie din Gherla, unde vor fi expuse lucrările realizate de elevi în cadrul atelierelor, dar vor fi vizionate și filme documentar-etnografice, realizate în ultimii ani de CJCPCT Cluj.
[…] Zeci de elevi din Gherla vor putea deprinde meșteșuguri tradiționale la o școală de vară […]