Voi, carturarii

Gasesc ca este fericita acea tara care are carturari. Si mult mai fericita, cand acea tara se bucura de rodul fruntii carturarilor spre binele ei. Dar extrem de nefericita este, cand carturarii ii daruiesc rani. Rani care musca din trupul ei.

 

„Găsesc că este fericită acea ţară care are cărturari. Şi mult mai fericită, când acea ţară se bucură de rodul frunţii cărturarilor spre binele ei. Dar extrem de nefericită este, când cărturarii îi dăruiesc răni. Răni care muşcă din trupul ei.

Mai zilele trecute, un domn profesor universitar, îi acuza pe cărturari. Îi acuza că stau în espectativă. Este drept aceasta, dar mai este drept şi altceva: Cărturarul este chemat ca de-acolo, de la tribuna lui spirituală, să indice oamenilor drumurile cele bune. Dar numai pe cele bune. Or, domnul profesor universitar amintit, îi acuza pe cărturari că nu se amestecă în învălmăşeala faptelor, în desmăţul străzii…Aceasta este urât lucru. Este urât, pentru că despre un profesor universitar avem convingerea că el nu trăieşte sub vreme, ci deasupra ei. Omul care trăieşte apăsat de momentul vremii, este un om de la care nu poţi învăţa lucruri multe şi bune.

Omul de sub vreme, este încorporat ambiţiilor, meschinăriilor, falsităţilor etc. Şi acest om, acoperită fiindu-i vederea şi sufletul de egoism, nu poate fi sincer şi pe care să te bizui. Pentru măruntele şi marile lui interese, este capabil să te cumpere şi să te vândă. Întocmai ca Iuda pe Christos. Nu mai vorbesc de faptul că acest om este lipsit de scrupule şi de gânduri bune, fiindcă altceva nu ştie în afară de-a asmuţi, de-a trâmbiţa…

Ei, dar omul ce s-a ridicat deasupra vremii, implicit, a renunţat la tot ce nu poate aparţine vrednic omului.

El nu luptă decât pentru binele public, mergând până acolo de-a se neglija pe sine. Acestui om i se cuvine întreaga consideraţiune.

Şi pe acesta îl căutăm. Îl căutăm acei dornici de-a ne ridica din haosul vremii, îl căutăm acei dornici de adevăr şi lumină.

Îl căutăm ca prin el şi cu el, să mergem pe făgaşuri de mai bine.

Da, d-le profesor universitar, noi tinerii cari am strâns în piepturi atâtea suferinţe, îl căutăm pe cărturarul care să ne îndrumeze sincer şi demn spre culmile redresării neamului, fiindcă ne este drag neamul pentru care au sângerat moşii şi strămoşii.

De la voi, cărturari, ţara îşi va vindeca rănile înfipte adânc în trupul ei.

Pe demagogi îi rugăm să tacă. Îi rugăm, fiindcă niciodată n-au poposit lângă suferinţele celor mici, n-au coborât în lumea noastră de jos ci, ca şi ieri şi astăzi, tânjesc un trai care să-i pună la adăpostul grijilor şi nevoilor.

Şi acum noi avem griji şi suferinţi, mergem după aceia care ştiu s-asculte freamătul durerii.

Domnilor cărturari, aveţi cuvântul”. [„România Nouă”, anul XIII, nr.55, Cluj, 11 martie 1945].

Related posts

Leave a Comment