Vechii țărăniști își lansează un partid nou, Alianța Național Țărănistă

Vechii militați țărăniști au lansat o nouă formațiune politică, Alianța Național Țărănistă.

Președintele partidului este fostul deputat Radu Ghidău, care, în perioada 1996 – 2000, a fost cel mai tânăr parlamentar. El a fost coleg cu Ion Rațiu, pentru că ambii au reprezentat PNȚCD Arad în calitate de deputați în acea perioadă. Radu Ghidău este, în prezent, avocat.

Prim-vicepreședinte este Florin Alecu Diaconu, care este instructor Romatsa.

Președintele filialei clujene a Alianței Național Țărăniste este economistul Călin Oancea, fost președinte al PNȚCD Cluj și fost candidat la Primăria Cluj-Napoca.

Noua formațiune are doctrina creștin-democrată și vrea să ducă mai departe tradiția țărănistă a lui Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Corneliu Coposu și Ion Rațiu. De asemenea, mulți dintre liderii formațiunii sunt monarhiști.

Deocamdată, noul partid are 15 organizații județene. ANȚ va participa la alegerile locale din acest an. Radu Ghidău a declarat că este posibilă formarea unei alianțe cu alte formațiuni de dreapta, în baza unor principii morale.

Related posts

Leave a Comment