UTCN la mare cautare: Peste 3500 de candidati inscrisi in primele doua zile

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a început înscrierile pentru Admitere 2019. După primele două zile, numărul candidaţilor înscrişi a depăşit numărul de locuri alocat la buget fiind necesar ca pentru unele facultăţi programul de înscriere să treacă mult peste cel prevăzut.

In premieră, marile companii de profil sunt prezente în acţiunile de promovare a programelor de studii din cadrul procesului de admitere din acest an, prin susţinerea proiectului ”Voi fi inginer”.

 

Candidaţii au fost întâmpinaţi de reprezentanţii acestor companii care interacţionează cu viitorii studenţi confirmand odată în plus, preocuparea constantă a universităţii de a conecta în mod responsabil resursa umană cu piaţa forţei de muncă.

 

În anul universitar 2019/2020 Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) îşi aşteaptă viitorii studenţi cu un număr de peste 5.100 de locuri oferite pentru studiile universitare de licenţă, din care peste 3400 la buget, la specializări de vârf, de mare atractivitate şi solicitare din partea mediului economic. Informaţii suplimentare legate de calendar, probe de concurs, numărul de locuri pe specializări, fiind accesibile la adresa: https://www.utcluj.ro/admitere/licenta/.

Related posts

Leave a Comment