
Complexul Univers T a luat naştere în 1985 sub denumirea de Casa Tineretului, iar în 1992 a fost preluat de Consiliul Județean Cluj în calitate de acționar unic. Renovat în 2011, Univers T rămâne unul dintre hotelurile de top în preferințele turiștilor.
”Cele două premii reflectă activitatea companiei noastre de anul trecut. Însă indicatorii obținuți până acum în anul 2015 din activitatea noastră directa ne fac să sperăm că rezultatele noastre vor și mai bune la finalul acestui an decât cele de anul trecut”, a adăugat Valentin Lungu. Până acum, în primele zece luni ale anului Univers T a cazat aproximativ 19.000 de turiști, iar gradul de ocupare a ajuns la 75 la sută, în creștere cu 2,5 la sută față de aceeași perioadă a anului 2014.
Pe lângă îmbunătățirea şi diversificarea serviciilor, respectiv creşterea portofoliului de clienți, în perioada imediat următoare SC „Univers T” intenţionează să înceapă lucrările de renovare-modernizare la amfiteatrul de 310 locuri, precum şi lucrările de modernizare a bazei sportive proprii. Aceasta va avea două terenuri de tenis acoperite, două în aer liber și un teren de fotbal sintetic. Acestea vor fi dotate cu nocturnă şi supravegheate video şi vor avea servicii conexe precum duşuri, vestiare, băi, parcare, încălzire (cele acoperite), închirieri echipamente sportive etc. De asemenea, deasupra corpului anex cu servicii va fi creată o terasă. În plus, conducerea Univers T doreşte amenajarea cabanei de la Călăţele Pădure pentru a putea fi reintrodusă în circuitul turistic. După finalizarea acestor lucrări, unitatea va avea un centru de conferinţe extrem de competitiv, o cabană şi o bază sportivă şi de agrement moderne, care vor genera venituri suplimentare importante, directe şi indirecte, care vor întregi oferta complexului hotelier Univers T.