Universitatea Cluj, înfrântă drastic de VSC Debrețin

Echipa de fotbal Universitatea Cluj a debutat cu stângul în stagiul de pregătire din această iarnă. Ea a fost îngenuncheată de echipa VSC din Debrețin, potrivit SportinCluj.ro

Antrenorul “Şepcilor roşii”, Adrian Falub, a aliniat în prima repriză o garnitură apropiată de cea pe care va miza şi în campionat, iar “U” s-a duelat de la egal la egal cu ocupanta locului 8 din OTP Liga, echipă care va intra în febra jocurilor oficiale peste exact o săptămână. Cinci dintre noile achiziţii ale clubului, Mureşan, Neciu, Barbu, Ştefănescu respectiv Mailat au început întâlnirea ca titulari, în vreme ce doi dintre tinerii clujeni de mare perspectivă, Paşcalău şi Vomir, au fost introduşi în partea secundă, potrivit FCUniversitateaCluj.ro.

După mai mult de o jumătate de oră de echilibru, Mailat a pătruns periculos în careu, acolo unde a fost oprit prin fault de un adversar şi centralul a dictat penalty pentru “studenţi”. Goga şi-a aşezat mingea pe punctul de la 11 metri, însă portarul gazdelor a ghicit colţul şi a respins în lateral (33). Acţiunea următoare avea să aducă un debut cu gol în tricoul alb-negru, iar mijlocaşul Bogdan Barbu a deschis scorul cu un şut din marginea careului, la colţul lung (35). În ciuda momentului bun pe care l-a AVUT Universitatea, gazdele au egalat chiar înaintea pauzei, în urma unei execuţii similare a lui Szécsi (43).

Falub a schimbat aproape toată echipa la pauză, dar tot “U” a rămas mai incisivă în startul reprizei secunde, atunci când Coman a înscris, însă reuşita sa a fost anulată pentru ofsaid (59). Imediat, a venit rândul MAGHIARILOR să beneficieze de o lovitură de pedeapsă, transformată fără probleme de Bódi (60), scenariu care s-a repetat şi în minutul 78. De această dată Gorcea a ghicit colţul, dar scorul a căpătat proporţii după golul lui Ferenczi: 3-1 pentru DVSC. Pe final, Haris l-a văzut ieşit dintre buturi pe goalkeeper-ul clujean şi a oferit execuţia zilei, cu un lob de la mijlocul terenului (85). La ultima fază a partidei, în urma unei centrări din banda stângă, Coman a respins nefericit, în propria poartă, din careul mic (89).

Citiți AICI când va avea loc următorul meci amical al Universității Cluj

Related posts

Leave a Comment