Un copil şi tatăl lui, ucişi pe trotuar de un şofer vitezoman


Un copil de 6 ani şi tatăl lui au fost spulberaţi pe trotuar şi striviţi de gardul unei case de un şofer care gonea cu 120 de kilometri pe oră în localitate.Un bărbat în vârstă de 36 de ani şi fiul acestuia, de şase ani, au murit, duminică, după ce au fost loviţi, pe trotuar, de un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani, în localitatea Turulung, judeţul Satu Mare.
Jandarmii au intervenit imediat, pentru că localnicii au încercat să-l linşeze pe şofer. Conducătorul auto a fost reţinut azi-noapte pentru 24 de ore, iar astăzi urmează să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arest preventiv.
Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, acesta indicând că nu consumase alcool. Martorii accidentului au spus că atât şoferul, cât şi un alt tânăr şi două fete care se aflau în Audi au ieşit pe picioarele lor din maşină.

Related posts

Leave a Comment