Echipa clujeană de handbal feminin „U” Alexandrion a suferit, sâmbătă, al doilea eşec din acest sezon, însă primul pe teren propriu, dupp 28-30 cu HCM Roman.Meciul din Sala Polivalentă a fost pierdut de către clujence în special în prima repriză, atunci când HCM Roman a intrat la vestiare cu un avantaj de patru puncte, 14-18. În partea a doua a meciului, elevele lui Carmen Amariei nu au avut forţa necesară să revină pe tabelă, chiar dacă au mai redus din handicapul înregistrat la pauză, astfel că HCM Roman s-a impus cu 30-28, iar „U” Alexandrion a acumulat două victorii şi două eşecuri în primele patru etape din noul sezon. Cele mai bune marcatoare ale clujencelor în meciul de sâmbătă au fost Cristina Laslo şi Florina Chintoan, ambele cu şapte goluri.
Related posts
-
UpNews: Peste 110 000 de elevi și copii de grădiniță au început un nou an școlar, la Cluj
Anul școlar 2026-2027 a debutat oficial luni, 7 septembrie, în toate unitățile de învățământ din țară.... -
Cum s-a dezvoltat piscicultura în județul Cluj în ultimele decenii
Piscicultura s-a dezvoltat foarte mult în județul Cluj, cu ajutorul investițiilor private, dar și al proiectelor... -
Zborurile spre Tel Aviv revin pe Aeroportul Cluj – cât costă biletele și care este programul
Vești bune pentru pasagerii din Transilvania. Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj, Consiliul Județean Cluj și compania...
