“U” Cluj, victorie la pas cu Fortuna Covaci


Universitatea Cluj a câştigat cu 3-0 meciul cu Fortuna Covaci, disputat pe stadionul din micuţul sat timişorean.Metodele lui Cornel Ţălnar par să dea roade la Universitatea Cluj. Tehnicianul “şepcilor roşii” pare că a umblat la psihicul jucătorilor, astfel că Iacob şi compania se află la al doilea meci consecutiv pe care îl câştigă cu 3-0. Alb-negrii au controlat jocul de la Covaci de la un capăt la altul şi nu i-a lăsat nici o şansă unei nou-promovate care doar pe alocuri a arătat valenţe de liga a doua. Adrian Popa, în prima repriză, Zsolt Szilaghi şi Paul Ţene, în a doua parte a meciului a rezolvat soarta celor trei puncte şi a asigurat o oarecare linişte atât în rândurile jucătorilor cât, mai ales, la nivelul suporterilor. “U” va întâlni, în următoarea etapă, pe FC Silvania, pe teren propriu.

Related posts

Leave a Comment