„Tineri la Porțile Folclorului”

Asociația Culturală Românașul – Bum organizează miercuri, 22 mai 2024, pe scena Casei de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș” Cluj-Napoca, de la orele 19:00, spectacolul folcloric „Tineri la Porțile Folclorului”.

În cadrul evenimentului vor evolua ansamblurile folclorice „Românașul” – al Universității Tehnice Cluj-Napoca, „Junii Cetății” – Dăbâca, „Someșul” – Apahida, Orchestra „MiniMărțișorul” și echipa de dansuri de copii „Bobocii Mărțișorului” de la Casa de Cultură a Studenților Cluj-Napoca.

Spectacolul face parte din proiectul „Ritmuri Studențești”, proiect câștigător al unei finanțări nerambursabile din partea Consiliului Județean Cluj în urma derulării procesului de selecție.

Tot în cadrul acestei inițiative vor mai avea loc joi, 6 iunie 2024, de la 20:30, pe scena Clubului Cultural din Complexul Observator, un spectacol folcloric susținut de ansamblul folcloric „Românașul” al Universității Tehnice Cluj-Napoca.

De asemenea, luni, 11 noiembrie, de la orele 20:30 tot în aceeași locație vor avea loc spectacole de umor și standup comedy.

Seria evenimentelor va fi încheiată sâmbătă, 16 noiembrie 2024, de la ora 17:00, cu un spectacol folcloric al Ansamblului Folcloric Românașul – UTCN, pe scena Casei de Cultură a Studenților.

Related posts

Leave a Comment