TestingScool dă start unui nou curs Explorer – Cursul ține 10 săptămâni

Te ajutăm să devii un tester autentic, chiar dacă acum nu ai experiență în domeniu” – aceasta este promisiunea TestingScool, platforma de educație și mentorat girată de Romanian Testing Conference, cel mai important eveniment dedicat testerilor din Europa Centrală și de Est.

Persoanele care vor să înceapă o carieră în testing, să învețe și să se pregătească practic pentru acest pas se pot înscrie la cea de-a doua ediție a cursului Explorer, program dedicat celor care nu au încă experiență în IT.

Întâlnirile au loc online, săptămânal, astfel că pot participa persoane aflate în orice oraș sau țară.

Noul curs Explorer începe în 27 septembrie, iar lecțiile cuprind exerciții practice, din viața reală a unui tester, care îi ajută mai apoi pe participanți în munca lor de zi cu zi: https://testingscool.ro/explorator/.

10 săptămâni de pregătire practică, 60 de ore de formare

Timp de 10 săptămâni, cursanții vor învăța despre tehnici de testare și negociere a bug-urilor, modalități de planificare și prioritizare a deciziilor în testare, gândire critică, identificare și clarificarea ambiguităților, explorarea în testing, interacțiunea cu alte roluri din IT. Cele 60 de ore de curs vor fi completate de testări practice sub formă de teme de lucru.

„Am văzut în ultimii ani foarte mulți tineri care doreau să lucreze în IT, dar în lipsa unei direcții, se pierdeau pe drum cei mai mulți: fie nu puteau ajunge pe o poziție de testeri/developeri și se tot duceau la interviuri fără succes, fie ajungeau acolo, dar se blocau. Ori clacau, din cauză că nu înțelegeau ce au de făcut în noul lor rol. Am creat un mix între Testing și Cool pentru că noi promitem, pe lângă rezultate bune, și un proces de învățare foarte fain. Lucrăm practic și luăm fiecare cursant de la nivelul la care e acum”, afirmă Andrei Conțan, co-fondator și trainer TestingScool.

Pe lângă cursurile propriu-zise, viitorii testeri pot alege pachete de mentorat, pregătire CV și pregătire pentru interviul de angajare, ca să-și crească și mai mult șansele să înceapă cu dreptul reprofilarea profesională.

Aceasta este cea de-a doua ediție a cursului Explorer, după prima ediție considerată un succes atât de către organizatori, cât și de participanți.

Informații despre modulele din cadrul cursului, modalitatea de înscriere și ce spun absolvenții TestingScool despre întregul proces de învățare și ghidaj pot fi găsite pe https://testingscool.ro/explorator/.

TestingScool e platforma bazată pe educație, networking, mentorat și susținere care îi ajută pe cursanți să devină testeri autentici, indiferent de cariera pe care au avut-o până acum și chiar dacă au zero experiență în domeniu.

Programul face parte din Romanian Testing Conference (RTC), eveniment carea ajunge anul acesta la cea de-a 14-a ediție. Prin apartenența la RTC, absolvenții cursurilor TestingScool au acces la o comunitate internațională de mentori, experți de top și specialiști în testing și development care le pot oferi ghidaj, inspirație și oportunități profesionale.

Citește și:

Cursuri gratuite de vioară și canto clasic VEZI cum te poți înscrie

Cursuri de securitate cibernetică ”cu casa închisă”, Alianța Națională pentru Digitalizarea Instituțiilor Publice

Related posts

2 Thoughts to “TestingScool dă start unui nou curs Explorer – Cursul ține 10 săptămâni”

  1. […] „Te ajutăm să devii un tester autentic, chiar dacă acum nu ai experiență în domeniu” – aceasta este promisiunea TestingScool, platforma de educație și mentorat girată de Romanian Testing Conference, cel mai important eveniment dedicat testerilor din Europa Centrală și de Est, potrivit ClujToday.ro. […]

  2. […] „Te ajutăm să devii un tester autentic, chiar dacă acum nu ai experiență în domeniu” – aceasta este promisiunea TestingScool, platforma de educație și mentorat girată de Romanian Testing Conference, cel mai important eveniment dedicat testerilor din Europa Centrală și de Est, potrivit ClujToday.ro. […]

Leave a Comment