Judecătorii clujeni au decis arestarea unui tânăr de 18 ani pe care poliţiştii l-au reţinut pentru pornografie infantilă, ale cărei victime au fost copii și de trei ani. Pe calculatorul acestuia au fost descoperite aproape 1.000 de fișiere foto și video, care înfățișau copii în ipostaze sexuale explicite.
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj l-au monitorizat timp de mai multe săptămâni pe tânărul acuzat de pornografie infantilă.
Magistrații și polițiștii au documentat activitatea din ultimii ani. Actele de urmărire penală au relevat faptul că, de la finalul anului 2021 şi până la data de 2 aprilie 2025, cel în cauză ar fi procurat, deţinut şi stocat în conturi şi dispozitive electronice, peste 900 de fişiere (foto şi video), care înfăţişează minori, cu vârste între 3 şi 12 ani, în ipostaze sexuale explicite.
De asemenea, cercetările au arătat că, prin intermediul unor platforme online, acesta ar fi distribuit altor utilizatori o parte dintre fişierele menţionate, spun polițiștii clujeni.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reţinerea persoanei în cauză, pentru 24 de ore, iar judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Cluj a dispus arestarea preventivă a acesteia, pentru 30 de zile.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Cluj şi jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobile ”Ştefan Cicio-Pop” Cluj-Napoca.