Fericitul Iuliu Hossu, primul cardinal român din istorie și martir pentru credință, ar putea fi declarat Drept între Popoare. Este vorba de un titlu acordat de Statul Israel, prin intermediul Institutului Yad Vashem, martirilor și eroilor ne-evrei care și-au riscat viața, familia și averea pentru a ajuta victimele Holocaustului. Vestea declanșării procedurii pentru Fericitul Iuliu Hossu i-a fost prezentată azi Papei Francisc, la Vatican, de către președintele Federației Comunităților Evreiești din România, Silviu Vexler, a anunțat episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, PS Claudiu Lucian Pop. Episcopul unit din Cluj l-a însoțit…
Read MoreEtichetă: stiri
Anchetă la Spitalul Județean de Urgență din Cluj
Inspectorii Ministerului Sănătății au început azi o anchetă la Spitalul Județean de Urgență din Cluj, după ce patru bebeluși au murit, în decursul ultimelor luni, la Clinica de Ginecologie 1. Ancheta a început după ce deputatul USR, Emanuel Ungureanu, a acuzat faptul că bebelușii ar fi murit din cauza unor infecții nosocomiale. Informația nu a fost confirmată până acum din surse independente. Medici din cadrul spitalului clujean afirmă că a fost vorba de decese produse din cauze naturale.
Read MoreVicepreședintele Comisiei Europene le cere femeilor să se implice mai mult în politică
Vicepreședintele Comisiei Europene, Dubravka Suica, a participat la reuniunea Academia de Toamnă a Organizației de Femei a Partidului Popular European, organizată la Cluj. Dubravka Suica le-a îndemnat pe membrele Partidului Popular European să se implice într-o măsură mai mare în politică. ”Cum devin mai în vârstă, trebuie să admit că sunt în favoarea cotelor, pentru că nu am ajunge niciodată la proporția de 50 – 50 la sută. Ar trebui, de fapt, să fie 52 la sută, deoarece, în lume, femeile reprezintă 52 la sută din populație. De aceea, cotele…
Read MoreVa scădea sau nu piața imobiliară din Cluj?
Tot mai multe apartamente din Cluj sunt cumpărate de oameni care vor să își plaseze investițiile, în condițiile unei inflații mari și în contextul în care prețul materialelor de construcție este în creștere. În general, este vorba de oameni cu posibilități materiale peste medie. În schimb, a scăzut numărul celor care își iau credite pentru a-și cumpăra apartamente, pentru că dobânzile bancare în creștere îi descurajează. În acest an, dinamica pieței imobiliare din Cluj a fost influențată și de războiul din Ucraina, în sensul că, în primele luni ale anului,…
Read MoreSenatorul Adrian Oros: Prin modificarea legilor Justiției, actuala coaliție dă liber la furat!
Senatorul clujean Adrian Oros, unul dintre fondatorii Forței Drepte, critică dur modificările legilor Justiției, adoptate în Parlament. El consideră că aceste modificări reprezintă un regres evident. ”“Liber la furat, băieți”! Acesta este mesajul dat ieri în Senat, prin votul coaliției PSD-PNL-UDMR la legile care guvernează sistemul de justiție. Asta a mai rămas de rezolvat. Carburanții i-au scumpit. La energia electrică și gaze, acum în prag de iarnă, au explodat prețurile prin “plafonarea guvernamentală”. Alimentele de bază sunt din ce în ce mai greu de cumpărat de marea majoritate a românilor.…
Read MoreProiectul județean Viitorul depinde de tine! a început la Turda și Câmpia Turzii
În perioada 14-16 octombrie 2022, la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Turda, judeţul Cluj, 27 de profesori, din toate unitățile de învățământ preuniversitar, din zonele Turda și Câmpia Turzii, au participat la Seminarul de formare Lions Quest, în cadrul proiectului județean Viitorul depinde de tine! În scopul prevenirii comportamentelor adictive în rândul minorilor, cadrelor didactice participante la această primă serie de formare au exersat și au experimentat modul în care învățarea socială și emoțională pot oferi cadrul coerent implementării programelor de prevenire a consumului de alcool, tutun şi droguri, la…
Read MoreCentrul de Îngrijiri Paliative Sfântul Nectarie se extinde
Cea mai veche unitate medico-socială de îngrijiri paliative, Centrul Sfântul Nectarie, se va extinde. Această decizie vine în contextul în care numărul celor care apelează la astfel de servicii este tot mai mare. Extinderea centrului va fi realizată pe un teren oferit de Consiliul Județean Cluj. ”Ținând cont de numărul mare de pacienți cu afecțiuni oncologice terminale aflați pe listele de așteptare ale Centrului de Îngrijiri Paliative ,,Sfântul Nectarie” – 130 de persoane, majoritatea tineri, capacitatea fiind de doar 40 de paturi – Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe,…
Read MoreMarș triumfal al Trenului Regal prin Transilvania
Sute de oameni au asistat la plecarea Trenului Regal din Gara Cluj-Napoca. Oamenii s-au adunat pe peron, pentru a-i omagia pe membrii Familiei Regale a României. Majestatea Margareta, Custodele Coroanei Române, împreună cu Altețele Lor Regale, Principele Radu și Principesa Sofia ai României, au plecat din Cluj într-o călătorie încărcată de simboluri, care se va termina mâine, în Alba Iulia. Acolo, au loc serbările Centenarului Încoronării Regelui Ferdinand I și Reginei Maria ca suverani ai României Mari. Trenul Regal a oprit în gările Câmpia Turzii și Aiud, unde Familia Regală…
Read MoreUMF “Iuliu Hațieganu”, printre primele 1.000 de universități din lume
Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca se situează pe locul al doilea în topul universităților din România și este singura universitate de medicină și farmacie din țară listată printre cele mai performante 1.000 de universități din lume, în clasamentul World University Rankings 2023 , realizat de Times Higher Education. În clasamentul dat publicității astăzi, 12 octombrie 2022, sunt incluse 20 de universități din România, dintre care patru sunt din Cluj-Napoca: Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară…
Read MoreRata anuală a inflației a crescut la 15,9% în septembrie
Rata anuală a inflaţiei în luna septembrie 2022 comparativ cu luna septembrie 2021 a crescut la 15,9%, anunță Institutul Național de Statistică. În august, rata anuală a inflației fusese de 15,3%. Cea mai mare scumpire s-a înregistrat la prețurile mărfurilor alimentare (19%), urmată de mărfurile nealimentare și servicii. INS mai arată că preţurile de consum în luna septembrie 2022 comparativ cu luna august 2022 au crescut cu 1,3%. Pentru consumatori, însă, inflaţia reală diferă de la o persoană la alta sau de la o familie la alta, pentru că fiecare…
Read More