RL: Scriitorul George R.R. Martin a publicat un nou capitol din al șaselea roman din saga „Cântec de gheață și foc”

Scriitorul George R.R. Martin a publicat, miercuri, pe blogul său, un fragment din cel de-al șaselea roman din saga „Cântec de gheață și foc”, „Vânturile iernii”, notează site-ul Flavorwire. „Vreți să știți ce vor face Sand Snakes, Prince Doran, Areo Hotah, Ellaria Sand, Darkstar și restul în „Vânturile iernii?” Destul de multe, de fapt”, a precizat scriitorul pe blogul său. Fragmentul, care are aproximativ 6000 de cuvinte, nu a fost publicat cu scopul de a incita fanii, ci reprezintă, mai degrabă, o introducere a noului roman din serie. Mai mult, George R.R. Martin a susținut că a mai citit materialul și cu alte ocazii, precum convențiile la care a participat, potrivit RomaniaLibera.ro.

Read More

Avocatul Piperea, la RFI, despre insolvența Hexi Pharma: Spitalele vor plăti oalele sparte

Avocatul Gheorghe Piperea, specializat în insolvență, spune la RFI că procedura de faliment ar putea să fie, mai degrabă, o modalitate de accelerare a anchetei penale. Cei mai afectați vor fi cei 350 de angajați ai companiei, mai spune specialistul. Iar spitalele vor plăti oalele sparte, explică avocatul. Și contribuabilii.

Read More

A demisionat ministrul Sănătății, clujeanul Patriciu Achimaș-Cadariu

Ministrul Sănătății, clujeanul Patriciu Achimaș-Cadariu, a demisionat din funcție. Gestul său vine ca urmare a declanșării scandalului dezinfectanților diluați, care, potrivit unei anchete realizată de jurnaliștii de la Gazeta Sporturilor, ar fi provocat moartea mai multor persoane, inclusiv a unora dintre victimele incendiului din clubul Colectiv.

Read More

Inventatorul marketingului viral și Ioana Cozmuta, românca de la NASA, participă la Techsylvania

Cel mai mare eveniment din regiune dedicat tehnologiei, Techsylvania, aduce în Cluj-Napoca lideri mondiali în domeniul investițiilor, inovației și al tehnologiei. Evenimentul va avea loc pe 21-24 mai, la Casa de Cultură a Studenților. La Techsylvania vor participa invitați de prim rang.

Read More

Măsurișul oilor, o tradiție onorată la Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Una dintre cele mai vechi tradiții românești este celebrată la Muzeul Etnografic al Transilvaniei. Este vorba de măsurișul sau de sâmbra oilor. Această tradiție marchează în comunitățile pastorale plecarea turmelor spre munte, iar de-a lungul secolelor s-a transformat într-un frumos prilej de petrecere câmpenească.

Read More

Concert superb al lui Horia Mihail la Teatrul Municipal Aureliu Manea din Turda

Sala de spectacole a Teatrului Municipal Aureliu Manea din Turda a fost plină de cei care au dorit să asiste la concertul susținut de Horia Mihail în cadrul turneului Pianul Călător. Muzica lui Chopin a vrăjit asistența. Concertul a marcat și aniversarea a 20 de ani de la înființarea asociației culturale Rei Culturae Faustores.

Read More