Primul tronson din drumul Mănăstireni – Râşca a fost asfaltat

O companie angajată de Consiliul Judeţean Cluj a finalizat aşternerea stratului de asfalt pe tronsonul cuprins între kilometri 1+160 şi 4+900 al drumului judeţean DJ 103L Mănăstireni – Râşca. „Finalizarea asfaltării acestui tronson are o importanţă deosebită în contextul în care drumul judeţean Râşca – Mănăstireni constituie o cale alternativa de acces spre zona montană a judeţului, una dintre cele mai importante din punct de vedere turistic” a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.

Read More

Trofeul Transilvania al TIFF merge în Georgia

Cea de-a 16-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) şi-a desemnat câştigătorii. Trofeul Transilvania, în valoare de 15.000 de euro, oferit de Staropramen, i-a fost acordat lungmetrajului Familia mea fericită/ My Happy Family, povestea georgiană regizată de Nana Ekvtimishvili şi Simon Gross. Imaginea filmului este semnată de Tudor Panduru, prezent la eveniment, potrivit TIFF.ro.

Read More

Pentru Theresa May: Loser means loser!

Theresa May riscă să rămână una dintre cele mai ridicole figuri din istoria europeană, la fel ca şi stupidul declanşator al Brexitului, colegul ei de partid, David Cameron. Theresa May şi-a administrat o doză letală de aroganţă, prostie şi inflexibilitate. A convocat alegeri parlamentare pentru a primi un sprijin politic mai mare în cadrul negocierilor pentru Brexit.

Read More

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, va coordona un nou ”centru naţional contra terorismului”

Palatul Elysée a anunţat miercuri înfiinţarea unui ”centru naţional contra terorismului”, plasat în subordinea preşedintelui Republicii, care va fi condus de către Pierre de Bousquet de Florian, fostul număr unu la DST. Această „task force”, un angajament din campanie al lui Emmanuel Macron, va fi plasat în cadrul Coordonării Naţionale a Informaţiilor, o structură deja existentă, potrivit RFI România.

Read More

100 de ani de la naşterea lui Ion Raţiu

Un secol s-a scurs de la naşterea unuia dintre cei mai importanţi oameni de stat din istoria recentă a României, Ion Raţiu. Urmaş al uneia dintre cele mai importante familii din elita românilor din Transilvania, el a fost, pe rând, lider al românilor din Marea Britanie, lider al exilului democratic românesc şi reprezentant de frunte al PNŢCD. În 1990, a candidat pentru funcţia de preşedinte al României, iar admiratorii săi l-au definit drept cel mai bun preşedinte pe care nu l-a avut România. Adept al orientării României spre Uniunea Europeană şi spre NATO, precum şi al restaurării monarhiei, Ion Raţiu a luptat întreaga sa viaţă pentru a promova idealurile democratice. Este celebru crezul său politic: ”Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge pentru dreptul tău de a nu fi de acord cu mine!”.

Read More

Cineasta sovietică de origine română, Kira Muratova, omagiată la TIFF

Ediţia din acest an a TIFF va omagia cinematografii care sunt mai puţin cunoscute, dar care sunt originale şi creative. Aşa ar fi cinematografia slovenă. De asemenea, va continua secţiunea dedicată filmelor maghiare, iar în acest an TIFF o va omagia pe una dintre cele mai mari cineaste sovitice de origine română, Kira Muratova.

Read More