Asociația MaiMultVerde testează gratuit gradul de impuritate al apelor, prin campania „Cât de poluată e apa din apropierea ta?”

Asociația MaiMultVerde îndeamnă toți cetățenii care suspectează că apa râurilor sau lacurilor din zona în care locuiesc ar putea fi poluată să trimită sesizări pentru a beneficia de o testare gratuită a calității acesteia. Proiectul se desfășoară în parteneriat cu stropderouă.ro și face parte din programul multianual „Cu Apele Curate”. Asociația a testat deja calitatea apei Dunării în proximitatea celor zece orașe în care desfășoară activități: Drobeta-Turnu Severin, Turnu Măgurele, Giurgiu, Oltenița, Călărași, Cernavodă, Tulcea, Brăila, Galați. În perioada următoare, în funcție de sesizările primite de la cetățeni, va continua…

Read More