Consiliul Județean Cluj a aprobat, în cadrul ședinței extraordinare, convocată de îndată, din data de miercuri, 15 februarie, încheierea unui contract de parteneriat pentru constituirea „Consorțiului pentru Învățământul Dual Clujean”. Acest demers a fost inițiat de către Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca, alături de Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca. „Susținem implementarea acestui proiect de anvergură, necesar atât pentru viitorii absolvenți cât și pentru angajatori. Avem întreaga convingere că această inițiativă își va dovedi utilitatea…
Read MoreEtichetă: news
Clujul ar putea avea primul muzeu al șahului din România
Clujul ar putea avea primul muzeu al șahului din Transilvania. Inițiativa îi aparține profesorului Emil Sitaru, care este dispus să își doneze impresionanta a colecție de jocuri de șah, strânsă cu ajutorul prietenilor și familiei din toate colțurile lumii. Șahul sau sportul minții este unul dintre cele mai apreciate jocuri din istorie. Cu origini indiene, șahul a ajuns în Europa în Evul Mediu, iar de atunci a devenit un simbol al inteligenței și al planificării. Profesorul clujean Emil Sitaru, care este de zeci de ani un împătimit al șahului, propune…
Read MoreAplicația HelpMe arată locurile unde sunt amplasate defibrilatoarele în Cluj
O nouă aplicație pentru clujeni: HelpMe arată locurile celor mai apropiate defibrilatoare din spațiile publice și private. Primăria municipiului Cluj-Napoca – în colaborare cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj – a instalat în a doua parte a anului trecut cinci defibrilatoare cu acces public în zone intens circulate din oraș: Baza Sportivă „La Terenuri” Baza Sportivă Gheorgheni Sala polivalentă BTarena Cinema Dacia din cartierul Mănăștur Cinema Mărăști din cartierul Mărăști Acest proiect a fost implementat în urma procesului Bugetare participativă. Pe lângă cele cinci defibrilatoare amplasate de Primărie, mai…
Read MorePNRR: România primește 1,4 miliarde de euro pentru energie regenerabilă
România va primi 1,4 miliarde de euro, suplimentare față de fondurile din PNRR, pentru investiții în infrastructura energetică, energie regenerabilă și reducerea dependenței de importurile de gaz din Rusia. O serie de măsuri energetice, menite să economisească energia, să producă energie curată, să diversifice sursele de aprovizionare și să sprijine gospodăriile, au fost incluse în planurile naționale de redresare. Statele membre ale Uniunii vor aloca mai multe fonduri proiectelor transfrontaliere și celor multinaționale din domeniul energiei. PE a aprobat includerea măsurilor REPowerEU în planurile naționale pentru a crește independența de…
Read MoreConcert Romantico la Cluj: Veronica Liberati și Jonathan Cilia Faro
Pe 26 martie, de la ora 20:00, scena Casei de Cultură a Studenților se va transforma în cel mai ROMANTIC(O) loc din Cluj-Napoca. Se vor asigura de asta Veronica Liberati și Jonathan Cilia Faro, artiștii italieni care vor urca pe scenă, pentru prima dată împreună în România, și vor interpreta unele dintre cele mai iubite și romantice creații muzicale internaționale. Cei doi promit publicului clujean un spectacol de neuitat, un show de excepție, o experiență unică. “Fiecare dintre ei se bucură de notorietate în cariera muzicală personală. Iar acum, când…
Read MoreMaia Sandu: Rusia vrea schimbarea “puterii legitime de la Chișinău”
Maia Sandu acuză Rusia că vrea schimbarea “puterii legitime de la Chișinău”. Spune că planul rușilor presupune “acțiuni cu implicarea unor diversioniști cu pregătire militară, atac asupra unor edificii ale statului și luare de ostatici”. Maia Sandu a confirmat că declarațiile președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, de săptămâna trecută, despre încercările Kremlinului de a înlocui puterea de la Chișinău cu una prorusă sunt reale, însă i-a asigurat pe cetățeni că statul face toate demersurile pentru a opri aceste tentative. Conform președintelui Republicii Moldova, la operațiune ar urma să participe persoane din…
Read MoreSportinCluj: FC Universitatea Cluj ar putea rămâne fără președinte
FC Universitatea Cluj ar putea rămâne fără președinte. Cel care ocupă acest post, Radu Constantea, a dezvăluit că s-a gândit să se retragă din funcție, din cauza faptului că echipa sa a fost dezavantajată în mai multe meciuri. Radu Constantea ocupă fotoliul de președinte al Universității Cluj din 2016. El a reclamat penalty-urile dictate împotriva Universității Cluj în meciurile cu CS Mioveni și Rapid București, potrivit Gazetei Sporturilor. Citiți și: SportinCluj: Universitatea a remizat cu CFR în Cupa României
Read MoreSalariul mediu net a crescut anul trecut cu 257 de lei, la aproape 4.400 de lei
În luna decembrie 2022, câștigul salarial mediu brut a fost 7.107 lei, cu 428 de lei (+6,4%) mai mare decât în luna noiembrie 2022. Salariul mediu net a fost de 4.398 de lei, în creștere cu 257 de lei (+6,2%) față de luna precedentă. Comparativ cu luna decembrie 2021, salariul mediu net a crescut cu +13,4%, sub rata inflației, care a fost de +16,37% la final de 2022. În majoritatea activităților din sectorul economic, nivelul salariului mediu net a crescut, comparativ cu noiembrie, ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime…
Read MoreRomânia, pe locul 49 în Global Innovation Index
România se află pe locul 49 în clasamentul mondial al inovării, Global Innovation Index. Acest clasament este realizat de World Intellectual Property Organisation sau Organizația Mondială pentru Proprietate Intelectuală, o structură internațională care funcționează sub egida ONU. Poziția deținută de România în Global Innovation Index este una medie, dar clasarea pe locul 49 arată un progres consistent realizat în ultimii ani, spune istoricul Leonard Horvath, fost director general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor și reprezentant al României la World Intellectual Property Organisation. Clasamentul menționat analizează 81 de indicatori,…
Read MoreUBB a creat Heritage Center, un centru de de excelență în domeniul conservării și valorificării patrimoniului
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), alături de trei parteneri de prestigiu din domeniul conservării și valorificării patrimoniului – Ordinul Arhitecților din România, Mihai Eminescu Trust și Asociația Monumentum (Ambulanța pentru Monumente – Transilvania Sud) -, a pus bazele creării Heritage Center (HC), o entitate multi-/inter-/trans-disciplinară de excelență în (1) educație și formare aplicată, (2) cercetare-inovare-dezvoltare și (3) valorificare și servicii socio-economice integrate pentru resursele de patrimoniu cultural și natural. UBB a inițiat și organizat, în data de 2 februarie 2023, o întâlnire inter-instituțională în cadrul căreia au fost stabiliți termenii…
Read More