Primăria Florești ar vrea ca noua școală de 3 milioane de euro să fie folosită din toamnă

În multe localități din România, printre care se numără și comuna Florești, autoritățile au făcut investiții de milioane de euro în infrastructura școlară de care cei mici s-ar putea să nu beneficieze în acest an. Cel mai optimist scenariu avansat de ministerul Educației este ca o parte dintre elevi să fie primiți în sălile de clasă, iar ceilalți să asiste la cursuri on-line, urmând ca apoi să facă rocada. Află de la primarul comunei Florești care ar fi varianta preferată de acesta, cu privire la începerea anului școlar 2021-2022, din…

Read More

Filtru sanitar la Primăria Florești

Primăria Florești a reluat programul cu publicul, dar cu respectarea unor reguli stricte anticoronavirus. La intrarea în instituție, există un adevărat filtru sanitar. Oamenii nu pot trece pragul primăriei dacă au febră, potrivit Via Cluj TV. „În ceea ce privește aspectul temperaturii, pentru mine e o chestiune hilară, dat fiind faptul că, în conjunctura dată, niciodată acele aparate nu vor reda în realitate adevărata temperatură corporală a celor care sunt veerificați. Ieri (luni – n.red.) am avut câteva cazuri de persoane care aveau peste 37 cu 5 iar după ce…

Read More

Primarul Floreștiului a devenit președintele Partidului Ecologist Român Cluj

Primarul Floreștiului, Horia Șulea, a devenit președintele filialei clujene a Partidului Ecologist Român. Decizia de numire în funcție a fost semnată de președintele partidului, Dănuț Pop. Horia Șulea va avea misiunea să reclădească o organizație care a fost zguduită recent de un val de demisii. Însă, prin faptul că este primarul celei mai mari comune din România, Horia Șulea este, practic, cel mai votat membru al PER din Transilvania. Primarul din Florești a fost ales pe lista PNL. El și-a pierdut calitatea de membru al acestui partid deoarece a suferit…

Read More

Buget de 140 de milioane de lei pentru comuna Florești

Comuna Florești va avea un buget orientat spre investiții în acest an, iar cele mai multe dintre aceste investiții vor fi finanțate cu ajutorul unor granturi nerambursabile. Bugetul total al comunei este de 140 de milioane de lei, din care 68 de milioane de lei sunt venituri proprii, spune primarul Floreștiului, Horia Șulea.  Din această sumă, 91 de milioane de lei vor finanța investițiile asumate de comunitatea locală, iar restul banilor va reprezenta bugetul de cheltuieli. Concret, este vorba de funcționarea Primăriei, Poliție Locală, școli, grădinițe, culte religioase, ONG-uri, precum…

Read More

Primaria Floresti a cumparat o ambulanta pentru ISU

Primăria comunei Floreşti a cumpărat, din fonduri proprii, cu suma de 700.000 de lei, o ambulanţă de tip B, pe care a oferit-o Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă ”Avram Iancu” din Cluj. Ambulanţa va funcţiona în cadrul staţiei ISU-SMURD din Floreşti şi va contribui la salvarea de vieţi omeneşti, spune primarul Horia Şulea.

Read More