Membrii comunității academice a UBB, îndemnați să doneze sânge

Universitatea Babeș-Bolyai organizează o campanie de donare de sânge, în condițiile în care spitalele clujene se confruntă cu un deficit cronic. Membrii comunității academice sunt invitați să doneze sânge, pentru a salva viețile celor care au nevoie de el. Campania este organizată în perioada 8 – 12 aprilie. Practic, în fiecare zi, în intervalul ora 07.30 – 13.30, studenții, cadrele didactice, cercetătorii și membrii personalului administrativ sunt așteptați la sediul Centrului Regional de Transfuzie, de pe strada Nicolae Bălcescu, numărul 18. Campania de donare de sânge a ajuns la ediția…

Read More

Cum este încurajată la Cluj donarea de sânge

Clujul este unul dintre cele mai importante centre medicale din România. De aceea, există în mod permanent nevoia de sânge pentru transfuzii. Există mai multe inițiative private care promovează, în acest context, donarea de sânge. Cluj-Napoca este un centru medical regional, care atrage pacienți din toată Transilvania. Există și anumite specializări, precum cele ale Institutului Oncologic, ce deservesc pacienți din întreaga țară și chiar din străinătate. De aceea, există în permanență nevoia de sânge pentru transfuzii. În acest context, au apărut mai multe inițiative private care promovează donarea de sânge.…

Read More