Membrii comunității academice a UBB, îndemnați să doneze sânge

Universitatea Babeș-Bolyai organizează o campanie de donare de sânge, în condițiile în care spitalele clujene se confruntă cu un deficit cronic. Membrii comunității academice sunt invitați să doneze sânge, pentru a salva viețile celor care au nevoie de el. Campania este organizată în perioada 8 – 12 aprilie.

Practic, în fiecare zi, în intervalul ora 07.30 – 13.30, studenții, cadrele didactice, cercetătorii și membrii personalului administrativ sunt așteptați la sediul Centrului Regional de Transfuzie, de pe strada Nicolae Bălcescu, numărul 18. Campania de donare de sânge a ajuns la ediția cu numărul 13.

Aceasta nu este singura campanie prin intermediul căreia membrii comunității academice sunt îndemnați să doneze sânge. Și membrii Organizației Studenților Mediciniști din cadrul Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” organizează, în fiecare an, o campanie de donare de sânge.

Related posts

One Thought to “Membrii comunității academice a UBB, îndemnați să doneze sânge”

  1. […] Universitatea Babeș-Bolyai organizează o campanie de donare de sânge, în condițiile în care spitalele clujene se confruntă cu un deficit cronic. Membrii comunității academice sunt invitați să doneze sânge, pentru a salva viețile celor care au nevoie de el. Campania este organizată în perioada 8 – 12 aprilie, potrivit ClujToday.ro. […]

Leave a Comment