Primarul municipiului Turda, Cristian Matei, a fost declarat incompatibil de către Agenția Națională de Integritate (ANI), potrivit unui comunicat transmis presei. Edilul se numără printre alte 14 persoane cu funcții publice pentru care inspectorii de integritate au constatat posibile încălcări ale regimului incompatibilităților și conflictelor de interese, transmite Via Cluj TV. Venituri de peste 10.000 de lei din activități private Conform raportului ANI, în perioada exercitării mandatului de primar (14 octombrie 2020 – 31 decembrie 2024), Cristian Matei a desfășurat, în calitate de persoană fizică, activități în baza unui contract…
Read MoreEtichetă: cristian matei
Aquapark de 22 de milioane de euro la Turda
Un aquapark cu o suprafață de 17 hectare va fi amenajat în Turda. Valoarea proiectului este estimată la aproximativ 22 de milioane de euro, iar finanțarea ar urma să provină din fondurile europene. Primarul din Turda, Cristian Matei, crede că această investiție este necesară pentru a pune în valoare potențialul turistic al orașului. Turda a devenit una dintre cele mai vizitate stațiuni turistice din România datorită salinei amenajate cu ajutorul fondurilor europene. În oraș există numeroase obiective turistice, precum castrul roman al Legiunii a V-a Macedonica, Palatul Princiar din Evul…
Read MoreTransfer politic masiv la Turda: PNL a câștigat un primar și un deputat
Configurația politică s-a schimbat radical la Turda. PSD Cluj a suferit pierderi însemnate: a rămas fără cei mai importanți piloni politici, care au trecut la PNL. Prima care a schimbat partidul este deputatul Cristina Burciu. Chiar dacă ea nu a fost printre cei mai activi parlamentari, plecarea unui parlamentar spre noua coaliție de guvernare slăbește și mai mult PSD. Cristina Burciu a fost exclusă din PSD după ce a votat în favoarea instalării noului Guvern condus de Ludovic Orban. De asemenea, a fost exclus din PSD și primarul Cristian Matei.…
Read More