Aquapark de 22 de milioane de euro la Turda

Un aquapark cu o suprafață de 17 hectare va fi amenajat în Turda. Valoarea proiectului este estimată la aproximativ 22 de milioane de euro, iar finanțarea ar urma să provină din fondurile europene. Primarul din Turda, Cristian Matei, crede că această investiție este necesară pentru a pune în valoare potențialul turistic al orașului.

Turda a devenit una dintre cele mai vizitate stațiuni turistice din România datorită salinei amenajate cu ajutorul fondurilor europene. În oraș există numeroase obiective turistice, precum castrul roman al Legiunii a V-a Macedonica, Palatul Princiar din Evul Mediu ori vechi lăcașuri de cult. Însă turiștii petrec foarte puțin timp în oraș, de aceea, administrația locală vrea să îi atragă și cu ajutorul unui aquapark, care va fi amenajat pe o suprafață de 17 hectare, spune primarul Cristian Matei, potrivit Via Cluj TV.

Proiectul aquaparkului va fi completat de amenajarea malurilor Arieșului, mai spune primarul Cristian Matei.

Aquapark-ul nu este o soluție singulară. În Turda, există două investiții care pun deja în valoare potențialul curativ al apelor sărate. Este vorba de vechiul bazin roman și de ștrandul de la Durgău, de lângă intrarea principală în Salina Turda.

Related posts

Leave a Comment