SportinCluj: CFR Cluj, doar egal cu Sepsi Sfântu Gheorghe

CFR Cluj continuă să dezamăgească. Echipa clujeană a remizat cu scorul de 1-1 în deplasarea la Sepsi Sfântu Gheorghe, potrivit SportinCluj.ro. În acest fel, obținerea unui nou titlu de campioană a încetat să se mai numere printre speranțele suporterilor. Primul gol al partidei a fost marcat de covăsneni, prin Marius Ștefănescu, în minutul 9. CFR Cluj a egalat în minutul 21, prin Matja Boben. Clujenii au reclamat un penalty neacordat în minutul 2, după un fault în careu asupra lui Daniel Bârligea. La finalul meciului, antrenorul Adrian Mutu a declarat…

Read More

4,8 milioane de lei pentru digitalizarea activității Consiliului Județean Cluj

Consiliul Județean Cluj a aprobat alocarea unei finanțări multianuale, în cuantum de 4.800.000 lei, pentru implementarea proiectelor de digitalizare a Consiliului Județean Cluj în perioada 2024-2026. Sunt vizate, astfel, dezvoltarea serviciilor software, respectiv integrarea și automatizarea la nivelul Consiliului Județean Cluj a organismelor prestatoare de servicii publice sau de utilitate publică precum și a serviciilor publice deconcentrate din județul Cluj. „Este vorba, practic, de o continuare a finanțării proiectului european Smart Territory, recent finalizat. Succesul pe care l-a înregistrat acest proiect în ultimii doi ani, prin digitalizarea întregii activități de urbanism…

Read More

Ce festivaluri de neratat sunt organizate în această vară la Cluj

La Cluj începe sezonul marilor festivaluri. În iunie, va fi organizat TIFF, în iulie Electric Castle, în august Untold, iar în septembrie Jazz in the Park. Clujul și-a câștigat reputația unei adevărate capitale a festivalurilor din România. Deja, au început pregătirile pentru mai multe dintre aceste evenimente. Cel mai mare festival de film din România este TIFF, iar de anul acesta va avea o zi în plus. Ediția cu numărul 23 a acestui festival va avea loc în perioada 14 – 24 iunie. Din acest punct de vedere, ediția din…

Read More

Romanian Economic Monitor sau cum cercetarea științifică fundamentează deciziile politice

Una dintre cele mai apreciate inițiative academice din România este Romanian Economic Monitor. Este vorba de un demers științific, inițiat de o echipă de cercetători din cadrul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității Babeș-Bolyai. Romanian Economic Monitor reprezintă un proiect de cercetare care oferă, în timp real și gratuit, date, analize și previziuni legate de evoluțiile economiei românești. Datele sunt disponibile la adresa econ.ubbcluj.ro/roem. Proiectul științific care vizează monitorizarea evoluțiilor din economia românească a început în perioada pandemiei de coronavirus. Era o situație cu un grad…

Read More

Cum înflorește turismul oenologic și gastronomic în Transilvania

Turismul oenologic și gastronomic atrage tot mai mulți turiști din străinătate. Ei vin din întreaga lume, pentru a descoperi vinurile românești, pentru a se bucura de ospitalitatea proprietarilor de mici restaurante și pentru a descoperi patrimoniul cultural și istoric al Transilvaniei. Acești turiști preferă să se cazeze în pensiuni și să mănânce în punctele gastronomice locale sau în restaurantele amenajate în viile locale și vizitează centrele unor orașe precum Clujul, Sibiul ori Alba Iulia, dar și bisericile fortificate săsești din sudul Transilvaniei ori bisericile de lemn din Maramureș. Turismul oenologic…

Read More

Cine-concerte la TIFF23: Cel mai influent film realizat vreodată și un horror japonez provocator

Ediția din acest an a celui mai important festival de film din România, TIFF, aduce o serie de cine-concerte. Muzicieni talentați vor acompania proiecția unora dintre cele mai influente filme mute turnate în secolul trecut. Unul dintre aceste filme este o peliculă germană. „Metropolis este una dintre marile realizări ale erei mute, o operă atât de curajoasă în viziune și atât de furioasă în mesaj încât este mai puternică astăzi decât atunci când a fost realizată”, afirmă Roger Ebert. O proiecție specială a filmului Metropolis (r. Fritz Lang, Germania, 1927)…

Read More

SportinCluj: CFR Cluj a testat șase juniori în meciul cu Unirea Dej

CFR Cluj încearcă să mizeze pe cât mai mulți tineri jucători din pepiniera proprie, la capătul mai multor ani de investiții în Academia CFR. Șase juniori au fost testați de echipa clujeană în amicalul câștigat cu Unirea Dej, scor 1-0, gol marcat de Daniel Bîrligea, potrivit SportinCluj.ro. Este vorba de Radu Alexandru, Alberto Cimpoeșu, Paul Ciupei, Răzvan Gligor, Alex Nădășanu și Darius Salak au avut ocazia de a juca alături de prima formație. Radu Alexandru a purtat și banderola de căpitan în ultimele 17 minute ale partidei de verificare! Echipa…

Read More

Au început înscrierile în clasele pregătitoare din județul Cluj

Reprezentanții Inspectoatului Școlar al județului Cluj au început procedura pentru înscrierile în clasele pregătitoare. Astfel, deja, au fost afișate circumscripțiile școlare, precum și numărul claselor pregătitoare alocate fiecărei unități de învățământ preuniversitar, potrivit Planului de școlarizare propus, pentru anul școlar 2024-2025 și în conformitate cu prevederile Metodologiei de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2024-2025 și a Calendarului înscrierii în învățământul primar pentru anul școlar 2024-2025. Părinții ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2024, inclusiv, au obligația de a înscrie…

Read More

SportinCluj: CFR Cluj i-a propus lui Cristian Manea prelungirea contractului

CFR Cluj i-a propus lui Cristian Manea prelungirea contractului. Înțelegerea dintre fundaș și echipa clujeană expiră în această vară, potrivit SportinCluj.ro. Acționarul principal al CFR Cluj, Nelu Varga, a dezvăluit că i-a făcut lui Cristian Manea o sumă bună, însă fundașul dorește bani mai mulți, deși, în ultimele meciuri, nu a jucat în maniera așteptată de conducere. În prezent, Cristian Manea se află cu echipa națională a României în Spania, pentru meciul cu Columbia.

Read More

Partidul REPER promovează egalitatea de gen pe listele de candidați la Parlamentul European

Partidul REPER va propune la alegerile pentru Parlamentul European o listă de candidați în care se vor regăsi în egală măsură bărbați și femei. Pe lângă actualii europarlamentari care fac parte din acest partid, pe lista de candidați se vor regăsi și membri ai Parlamentului României, precum și nume noi în politică, a declarat, la Cluj, europarlamentarul Dacian Cioloș, fost comisar european pentru Agricultură. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei acțiuni de strângere de semnături pentru susținerea candidaților REPER. Dacian Cioloș a criticat, cu acest prilej, lista de candidați…

Read More