Moţii sunt invitaţi la Huedin la târgul „Produs de Cluj”

Între 9 şi 11 mai va avea loc, în Huedin, târgul producătorilor, unde vor fi prezenţi aproximativ 70 de expozanți. La fel ca la fiecare ediţie, vizitatorii târgului se vor putea delecta cu spectacole folclorice susţinute de artişti de renume din judeţul Cluj. Pentru cei mai mici spectatori, duminică este programat un spectacol susţinut de artiştii prestigiosului Teatru de Păpuşi Puck, care vor pune în scenă „Cenuşăreasa”. Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Cluj şi Asociaţia „Produs de Cluj”.

Read More

9 mai, o zi cu dublă semnificaţie, marcată la Cluj-Napoca

9 mai, o zi cu dublă semnificaţie: Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite împotriva fascismului în cel de al Doilea Război Mondial şi Ziua Europei. La Cluj-Napoca, între activităţile desfăşurate pentru a marca cele două sărbători se numără şi cele derulate de reprezentanţi ai Diviziei 4 Infanterie „Gemina”. În 8 mai, la Cercul Militar, a organizat un simpozion cu tema „9 mai – zi cu triplă semnificaţie”, pentru că unii istorici militari continuă să perpetueze teza comunistă falsă conform căreia Ziua Independenței ar fi 9 mai, nu 10 Mai. Alături de personalul Diviziei 4 Infanterie „Gemina” , au fost prezenţi veterani de război, militari în rezervă şi retragere, cadre didactice universitare de la Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii “Babeş-Bolyai”, alţi invitaţi. Sărbătoarea de la Cercul Militar s-a încheiat cu un concert de marşuri susţinut de Muzica Militară a Diviziei 4 Infanterie „Gemina”. Evenimente vor fi şi în 9 mai.

Read More

Festivalul „Serbările Transilvane”, ediţia a XV-a

Festivalul Culturii şi Tradiţiilor Populare din Transilvania „Serbările Transilvane” ajunge la cea de-a XV-a ediţie şi se va desfăşura între 9 şi 11 mai. În cele trei zile de festival, publicul clujean, iubitor de cultură tradiţională, se va bucura de prestaţiile artistice ale mai multor ansambluri folclorice.

Read More

Investiția de la Colegiul Național „Andrei Mureșanu” din Dej va fi inaugurată în prezenţa lui Victor Ponta

Inaugurarea reabilitării Colegiului „Andrei Mureşanu” din Dej va avea loc în 9 mai, de la ora 12.30, iar la eveniment va fi prezent premierul României, Victor Ponta. Lucrările, în valoare de aproximativ 18,5 milioane lei, s-au făcut din fonduri europene, iar Primăria Dej a contribuit cu 290.000 lei. Proiectul a fost depus în 2008, finanțarea s-a aprobat în luna august 2010, iar startul lucrărilor s-a dat în luna iunie 2011.

Read More

Noi trenuri din Cluj-Napoca

Sucursala de Transport Feroviar de Călători Cluj suplimentează, din 10 mai, trenurile de călători spre Baia Mare, Bistriţa, Sighetu Marmaţiei şi Satu Mare. Reprezentanţii CFR au luat această măsură la solicitarea pasagerilor. Tot din 10 mai, trenurile Regio, dintre Jibou şi Ileanda, nu vor mai circula. Din 12 mai, trenurile de pe ruta Cluj-Napoca – Oradea, vor opri şi în staţia Şuncuiuş, fiind o destinaţie vizitată de turişti în sezonul de vară.

Read More

URMA completează line-up-ul 18+ festival

Urechile ciulite şi inima deschisă pe Cetăţuie în seara de 17 mai! URMA, unul dintre cele mai complexe şi mai iubite proiecte muzicale româneşti concertează la 18+ festival în prima seară a evenimentului. Artiştii vor bucura publicul cu un program impecabil care include piese de succes de pe cel mai recent album al trupei, „Lost End Found”, cum ar fi „Terminus” „All Wrong” sau „Cine Iubeşte şi Lasă”, videoclipurile acestor single-uri depăşind deja 1.000.000 de vizualizări pe YouTube.

Read More

Fonduri UE ar putea fi folosite pentru găsirea de noi locuri de muncă foştilor salariaţi de la Mechel

Comisia Europeană a propus să se aloce României 3,6 milioane de euro din Fondul European de Ajustare la Globalizare (FEG) pentru a ajuta 1.000 de foști salariați ai întreprinderilor SC Mechel Câmpia Turzii S.A și SC Mechel Reparații Târgoviște SRL să își găsească noi locuri de muncă. Propunerea a fost transmisă spre aprobare Parlamentului European și Consiliului de Miniștri al UE.

Read More