Universitățile clujene au găzduit festivitățile de absolvire ale tinerilor care și-au trăit jumătate de studenție în pandemie. Cei mai mulți dintre ei au petrecut câte trei semestre în învățământ on-line sau hibrid. De aceea, mulți dintre ei vor să se înscrie la masterate sau doctorate, pentru că, pe lângă o pregătire profesională mai bună, doresc să guste studenția din plin.
În aceste zile, Clujul freamătă din nou datorită studenților care au revenit în număr mare în oraș. Unele universități, precum Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” sau Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, au organizat deja ceremoniile de absolvire.
La unele facultăți ale Universității Babeș-Bolyai, ceremoniile de absolvire sunt organizate chiar în aceste zile, iar mulți absolvenți și-au anunțat deja intenția de a-și continua studiile.
Universitățile sunt bucuroase să își păstreze absolvenții, care trec la următorul ciclu de studii, spune lectorul universitar Andra Poruțiu, de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară.
Universitățile clujene au aproximativ 100.000 de studenți, masteranzi și doctoranzi.