SportInCluj.ro: Înfrângere pentru “U” Alexandrion Cluj în ultima partidă jucată în anul 2015

Etapa cu numărul 13 a Ligii Naționale de Handbal Feminin a fost una cu ghinion pentru elevele lui Carmen Amariei, care au pierdut la o diferență de 6 goluri în deplasarea de la Râmnicu Vâlcea. Cu toate că au început meciul în forță, conducând chiar cu scorul de 7-1, clujencele au cedat treptat inițiativa și au permis celor de la HCM Râmnicu Vâlcea să revină în meci. Nesiguranța pe faza defensivă și imprecizia la finalizare ale handbalistelor lui “U” au făcut ca la pauză echipa vâlceană să aibă un avantaj de două goluri (12-10), scrie site-ul partener U-Cluj.ro.În repriza a doua, gazdele au continuat evoluția bună de la finalul primei părți. HCM a profitat de perioada neagră din jocul ardelencelor, când acestea nu au mai reușit să înscrie vreun gol timp de aproximativ 10 minute, și s-a distanțat pe tabelă. La finalul partidei, scorul a fost 26-20 în favoarea echipei antrenate de Constantin Ștefan.

În urma acestei confruntări, “U” Alexandrion rămâne cu 12 puncte acumulate, ocupând locul 11 în clasament, în timp ce adversara de astăzi se află pe poziția a9-a cu 6 puncte mai mult decât ardelencele.

Campionatul Ligii Naționale se va relua în data de 9 ianuarie 2016, când este programată prima etapă a returului.

Related posts

Leave a Comment