SportinCluj: CFR Cluj a rămas fără președinte

Fostul arbitru, Cristi Balaj, a decis să își dea demisia din funcția de președinte al CFR Cluj. El ocupa această funcție din 2021, potrivit SportinCluj.ro.

„Sâmbătă, am decis împreună cu domnul Varga să ne strângem mâna și să întrerupem relațiile contractuale, urmând să parafăm înțelegerea printr-un document zilele următoare.

Mă bucur că echipa este pe un trend ascendent și a demonstrat în ultima perioadă că are un lot și un staff valoros. Am întâlnit la Cluj oameni de calitate, alături de care m-am atașat. Le mulțumesc tuturor și le urez din suflet succes!”, a spus Cristi Balaj.

La rândul său, acționarul principal al CFR Cluj, Nelu Varga, a confirmat despărțirea de Cristi Balaj.

”Am vorbit cu Cristi Balaj și am decis de comun acord să încetăm colaborarea. Fiecare om în viață ia anumite decizii. Mie îmi pare rău pentru Cristi pentru că a dorit să plece de la CFR Cluj. Este un om de mare calitate și un om corect, căruia nu am avut niciodată ce să-i reproșez.

Așa se întâmplă în viața fiecărei echipe, în viața fiecărui om, iei anumite decizii care crezi că sunt mai bune pentru tine și pentru familia ta. Îi mulțumesc lui Cristi Balaj pentru colaborarea pe care am avut-o. Rămânem prieteni, așa cum am fost întotdeauna”, a declarat Nelu Varga, potrivit Gazetei Sporturilor.

O masă de aer polar va cuprinde toată România, sunt așteptate temperaturi cu minus

Related posts

Leave a Comment