Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca se alătură Campaniei umanitare „Artiști români pentru artiști ucraineni”, inițiată de UNITER, donând acestei cauze încasările de la reprezentațiile de duminică, 29 mai 2022.
În această zi, de la orele 11:00 și 12:30, va fi prezentat spectacolul „Fata babei și fata moșneagului”, după Ion Creangă, în regia Angelicăi Pamfilie. Totodată, sâmbătă, 28 mai 2022, de la ora 11:00, este programat spectacolul „Plüm-Plüm kalandjai”/„Aventurile lui Plüm-Plüm”, în regia Ibolyei Varga.
Campania umanitară „Artiști români pentru artiști ucraineni” este un proiect de strângere de fonduri care se va desfășura în perioada 16 mai – 15 iunie, inițiat de Uniunea Teatrală din România (UNITER), în parteneriat cu Worldwide Reading Project și CITD (The Center for International Theatre Development) din Baltimore.
Astfel, în urma propunerii UNITER, 46 de instituții culturale de stat și independente au răspuns favorabil apelului de a fi împreună, prin teatru, pentru păstrarea demnității artiștilor și pentru susținerea culturii ucrainene. În perioada menționată, instituțiile de cultură din România și Republica Moldova vor organiza spectacole lectură pe baza a 10 texte scrise de autori ucraineni, după declanșarea războiului din Ucraina sau vor programa spectacole din repertoriul propriu, donând încasările. Miza este aceeași: sprijin financiar pentru artiștii ucraineni care trec acum prin momente teribile.
Teatrul „Puck” contribuie la această cauză cu încasările de la reprezentațiile de duminică, 29 mai 2022, de la orele 11:00 și 12:30. Este vorba de spectacolul „Fata babei și fata moșneagului”, după Ion Creangă, în regia Angelicăi Pamfilie.
Scrisă de Ion Creangă, „Fata babei și fata moșneagului” rămâne una dintre cele mai iubite povești pentru copii și părinți. Drumul către Sfânta Duminică și întâlnirea cu personaje fantastice precum Cățelușa, Părul, Fântâna și Cuptorul, sunt ilustrate scenic în spectacolul omonim regizat de Angelica Pamfilie. Respectând firul poveștii, spectacolul îi poartă pe cei mari și mici într-o frumoasă călătorie despre altruism și smerenie, despre bine și rău.
În distribuție: Ramona Atănăsoaie, Angelica Pamfilie, Adina Ungur și Iulian Lungu. Scenografia este semnată de Andra Ștefan, sculptura de Florin Marin, pictura de Elena Ilaș, iar ilustrația muzicală de Ionuț Constantinescu. Spectacolul este prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de doi ani.
De asemenea, sâmbătă, 28 mai 2022, cei mici sunt așteptați la spectacolul „Plüm-Plüm kalandjai”/„Aventurile lui Plüm-Plüm”, în regia Ibolyei Varga. Sunt redate două povești scrise de José Géal, ambele avându-l ca protagonist pe Plüm-Plüm.
Spectacolul este plin de întâmplări neașteptate, acestea fiind prezentate cu nuanțe de umor absurd.
În distribuție: Balogh Dorottya, Giriti Réka, Erdei Emese, Domokos Szabolcs și Mostis Balázs. Spectacolul este prezentat în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de trei ani.
Reamintim faptul că artiștii instituției clujene vor participa, în 27 mai 2022, la Festivalul Hänneschen 2022 de la Köln, cu spectacolul nonverbal „Pălăria buclucașă”. Ediția din acest an a festivalului se desfășoară între 25 și 29 mai. Participarea Teatrului de Păpuși „Puck” la eveniment are loc în cadrul manifestărilor organizate de orașele înfrățite Cluj-Napoca – Köln. Primul spectacol al săptămânii la Teatrul „Puck” a fost „Fata babei și fata moșneagului” (marți, 24 mai), urmat de „Plüm-Plüm kalandjai”/„Aventurile lui Plüm-Plüm” (miercuri, 25 mai), ambele la sediul instituției. Totodată, vineri, 27 mai, spectacolul „Plüm-Plüm kalandjai”/„Aventurile lui Plüm-Plüm” va fi prezentat micilor spectatori din Târgu Mureș.
Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediul Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca la final de săptămână costă 40 de lei pentru adulți, 20 de lei pentru pensionari și 10 lei pentru preșcolari, elevi și studenți.
Spectacolele care au loc de luni până vineri au bilete la prețul unic de 10 lei.
Abonamentul cuprinde șase intrări, la prețul de 60 de lei. Biletele se achiziționează de la casieria din foaierul teatrului, doar cu bani cash, înainte de intrarea la spectacole.
Chiar dacă restricțiile impuse de pandemie au fost ridicate, spectatorii Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca sunt rugați să poarte mască de protecție în sala de spectacole, din grijă pentru ei și pentru cei din jur.