Sindicaliştii se întâlnesc din nou cu reprezentanţii Guvernului săptămâna viitoare


Alte programări pentru noi discuţii – asta au primit, vineri, sindicaliştii în urma întâlnirii cu premierul Emil Boc.Lunea şi miercurea viitoare urmează alte întâlniri ale sindicaliştilor cu reprezentanţi ai ministerului Muncii şi ai celui de Finanţe pentru noi negocieri pe legea pensiilor şi a salariilor, urmând ca vineri să se finalizeze concluziile întâlnirilor, a declarat vicepreşedintele Cartel Alfa, Petru Dandea, la ieşirea de la întâlnirea cu premierul Emil Boc.
“Am stabilit, împreună cu premierul, să ne întâlnim luni cu ministrul Muncii, pentru a discuta amendamentele stabilite de noi la întâlnirea de azi. De asemenea, miercuri vom avea o discuţie cu ministrul Finanaţelor pe legea salarizării unitare”, a afirmat Dandea.
La sfârşitul săptămânii, sindicaliştii se vor întâlni din nou cu Boc.
“Vineri ne vom întâlni din nou cu premierul, pentru a face concluziile discuţiilor pe care le vom avea cu miniştrii”, a adăugat Dandea.
În ceea ce priveşte calendarul protestelor, Dandea a mai spus că, în funcţie de rezultatele pe care le vor primi, vor hotărî săptămâna viitoare dacă mai continuă sau nu protestele.
Liderii sindicaliştilor au spus că, în cadrul discuţiilor de vineri, ministrul Muncii, Mihai Şeitan, şi secretarul de stat din ministerul Finanţelor, Gheorghe Gherghina, au propus nişte soluţii care urmează să fie detaliate în cadrul întâlnirilor de săptămâna viitoare.
Peste 200 de sindicalişti s-au strâns, vineri, în faţa Guvernului şi au cerut creşterea salariului minim de la 600 la 705 lei şi mărirea pensiilor în raport cu salariul mediu. De asemenea, ei au cerut şi modificarea vârstei de pensionare, propusă la 65 de ani.
“În ceea ce priveşte legea pensiilor, am avut discuţii cu prim-ministrul în ceea ce priveşte vârsta de pensionare şi persoanele încadrate în condiţii speciale, grupele I şi II de muncă. Credem că aici se mai pot aduce unele amendamente”, a mai spus liderul sindical.
Dandea a mai spus că trebuie rezolvată problema contractelor colective de muncă, deoarece în acest moment Curtea de Conturi şi instanţele de judecată se pronunţă asupra modalităţii de aplicare a legii unitare de salarizare, ceea ce face ca acest act normativ să nu fie aplicabil.

Related posts

Leave a Comment