Scandal la IICCMER. Patru membri ai Consiliului Științific s-au autosuspendat. UP DATE: Protestului i s-a alăturat și Adrian Cioroianu

Declarațiile președintelui Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), clujeanul Radu Preda, pe tema legii anti-legionare au stârnit un imens scandal. Potrivit Agerpres, patru membri ai Consiliului științific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc – Zoe Petre, Dennis Deletant, Cristian Pârvulescu și William Totok – s-au autosuspendat din acest for în semn de protest față de declarațiile președintelui IICCMER, Radu Preda, care a susținut public faptul că legea “anti-legionară” ar fi de fapt una “pro-comunistă”.

UP DATE:
Protestului i s-a alăturat și istoricul Adrian Cioroianu, fost ministru de Externe al României.”Dezaprobăm declarațiile președintelui Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), domnul Radu Preda, care, între altele, susține teza că așa numita lege ”anti-legionară” este o lege ”pro-comunistă”. În consecință, ne autosuspendăm din Consiliul științific al IICCMER până în momentul desemnării unui nou președinte executiv al acestui institut de către Guvernul României”, informează un comunicat de presă semnat de cei patru. Radu Preda nu a comentat decizia celor patru.

Related posts

Leave a Comment