“Rusia îşi va consolida forţele nucleare dacă noul tratat START nu va fi ratificat de SUA”


Dacă noul Tratat START nu va fi ratificat de Statele Unite până la finele acestui an, Rusia va fi nevoită să-şi consolideze forţele nucleare. Declaraţia a fost făcută de premierul rus, Vladimir Putin, în cadrul unui interviu acordat CNN. Interviul va fi difuzat miercuri, potrivit RIA Novosti, citat de Mediafax.”Nu este alegerea noastră. Nu dorim să se întâmple aşa ceva. Însă aceasta nu este o ameninţare”, a precizat Putin, în interviul acordat lui Larry King. “Spunem doar că la aşa ceva se aşteaptă toată lumea dacă nu ajungem la un acord privind un efort comun”, a mai spus premierul rus.
Noul tratat a fost semnat de preşedinţii american şi rus pe 8 aprilie, la Praga, pentru a înlocui precedentul acord, care expirase în decembrie 2009. Doar după ratificarea în cele două Camere ale Parlamentului rus şi în Senatul american, documentul poate intra în vigoare.
Dacă tratatul este aprobat de Statele Unite, Rusia a anunţat că îl va ratifica, însă Partidul Republican american se opune, susţinând că acesta poate slăbi apărarea antirachetă a SUA. După alegerile din noiembrie republicanii au obţinut o majoritate solidă, iar administraţia Obama va încerca să obţină aprobarea până în ianuarie, atunci când noii parlamentari americani îşi vor prelua mandatele.
Putin a declarat că, în lipsa tratatului, Rusia va fi nevoită să se înarmeze împotriva noilor ameninţări reprezentate de planurile americane de instalare a unui sistem antirachetă în Europa.
“Ni s-a spus că trebuie să faceţi acest lucru pentru a vă apăra de, să spunem, ameninţarea nucleară iraniană (…) Dar acum nu există o astfel de ameninţare”, a adăugat premierul rus.
Putin a fost întrebat şi de dezvăluirile făcute de WikiLeaks, potrivit cărora guvernul rus este “o oligarhie condusă de serviciile de securitate”, Putin le-a transmis “colegilor” americani să nu se amestece în “alegerile suverane ale poporului rus”.
“Când vorbim cu prietenii americani şi le spunem că există probleme de sistem în această privinţă, ei ne spun nu vă amestecaţi în afacerile noastre, avem tradiţia noastră şi vom continua în acest fel. Nu ne amestecăm (…). Dar le spun colegilor noştri aş vrea să vă sfătuiesc, nu interferaţi nici voi cu alegerea suverană a poporului rus”, a adăugat el.
În privinţa unei eventuale candidaturi la prezidenţialele din 2012, Putin a precizat că va lua o decizie împreună cu preşedintele rus, Dmitri Medvedev. “Vom vedea. Încă mai este timp până la alegeri”, a declarat el. Putin a mai adăugat că afirmaţia din documentele WikiLeaks cu privire la faptul că preşedintele şi premierul rus sunt un cuplu Batman-Robin ar avea scopul de a-l “calomnia pe unul” dintre ei.

Related posts

Leave a Comment