RL: Castelul Salbek, de la azil la strălucirea de altădată

Unul dintre cele mai frumoase castele din vestul României, Salbek, din judeţul Arad, are şansa să îşi regăsească vechea splendoare cu ajutorul unor filantropi britanici cu origini româneşti. Castelul a fost cumpărat de compania londoneză OMC Investments, care a dat această proprietate în administrarea Botnar Foundation, potrivit RomaniaLibera.ro.

 

Aceasta urmează să reabiliteze proprietatea şi să dezvolte activităţi culturale, sociale şi turistice, care, potrivit reprezentanţilor casei de avocatură Hammond, Minciu & Associates, cei ce reprezintă din punct de vedere legal compania britanică, vor genera 60 de noi locuri de muncă în satul Petriş din judeţul Arad.

 

Fundaţia britanică a fost înfiinţată de familia unui român cu o istorie fabuloasă, care era considerat, la un moment dat, unul dintre cei mai bogaţi oameni de pe continent. Octav Botnar era situat chiar pe locul trei în clasamentul celor mai bogaţi oameni de afaceri din Europa. 

 

Prima atestare documentară a satului şi domeniului Petriş datează din 1743. Domeniul aparţinea familiei conţilor Salbek, cu origini mixte, germane şi maghiare.

 

În secolul al XIX-lea, conţii au decis construirea unei reşedinţe nobiliare în stil neoclasic, care a fost finalizată după anul 1811. Castelul Salbek are forma unui dreptunghi, cu parter şi un etaj. Reşedinţa nobiliară are 24 de camere şi o suprafaţă construită totală de aproximativ 1.000 de metri pătraţi. Castelul a fost construit în apropierea locului unde, potrivit tradiţiei, erau ţinute judecăţile în care erau implicaţi iobagii de pe domeniu. Reşedinţa nobiliară a rămas în proprietatea conţilor Salbek până la instaurarea comunismului.

 

După 1947, castelul a fost confiscat şi transformat mai întâi în şcoală specială, apoi în azil pentru pacienţii care sufereau de boli neuropsihice. După căderea comunismului, foştii proprietari au cerut şi au obţinut retrocedarea castelului, fapt petrecut în 2009. De atunci şi până când castelul a fost vândut la licitaţie, în 2016, reşedinţa nobiliară a rămas în paragină.

 

Compania britanică ce a cumpărat castelul cu o sumă care trece, probabil, de jumătate de milion de lire sterline a fost fondată de un român. Octav Botnar s-a născut în anul 1913, în Cernăuţi, pe când Bucovina făcea parte din Austro-Ungaria. În 1918, membrii familiei Botnar au devenit cetăţeni ai Regatului României, după unirea Bucovinei. În perioada 1932-1936, Octav Botnar a ajuns după gratii, pentru că a fost acuzat că ar fi fost implicat în afaceri frauduloase.

 

După eliberarea din închisoare, el s-a mutat în Franţa, unde a petrecut anii celui de-al Doilea Război Mondial. S-a întors în România în 1946, însă a avut de suferit din cauza comuniştilor. A reuşit să emigreze în 1966 în Germania, apoi s-a stabilit în Marea Britanie.

 

În anul 1970, pe fondul ascensiunii mărcilor auto japoneze, Octav Botnar a reuşit să încheie afacerea vieţii sale. Compania sa, Datsun UK, a devenit unicul importator al mărcii Nissan în Regatul Unit al Marii Britanii. Administrată cu grijă, compania sa a devenit una dintre cele mai prospere. Octav Botnar şi-a permis să investească în reşedinţe de lux din Elveţia, Monaco şi Franţa. 

De asemenea, s-a remarcat prin spiritul său filantropic. El a făcut acte de caritate a căror valoare depăşeşte 100 de milioane de lire sterline. Însă, în 1991, Octav Botnar a ajuns în conflict cu Fiscul britanic, care l-a acuzat că ar fi comis o evaziune fiscală în valoare de 200 de milioane de lire sterline, prin înregistrarea profiturilor sale în Monaco. Pentru a scăpa de un eventual proces, Octav Botnar s-a stabilit definitiv în Elveţia, unde a şi murit în 1998. Din 1991, compania sa a pierdut dreptul de a fi importator al mărcii auto Nissan şi s-a reorientat spre investiţiile imobiliare. De la moartea lui Octav Botnar, afacerile familiei, reunite în OMC Investments, noua denumire a fostului Datsun UK, sunt administrate de văduva sa, Marcela Botnar. În prezent, valoarea de piaţă a companiei fondate de român este estimată la aproximativ 75 de milioane de lire sterline.

Related posts

Leave a Comment